EXCLUSIV  M-a uimit mesajul lui Maticiuc. Ce uită toți să scrie

Apoi ne aducem aminte că sunt alții care, în gândurile noastre, o duc mai prost. Primii pe listă: oamenii cu dizabilități. Pornim într-un atac al pozelor, al filmulețelor și știrilor despre astfel de persoane, cu singurul scop de a ne face să ne simțim mai bine cu propria viață.

Cuvinte exprimate de oameni:

Săracul, vede doar 1%. Uitasem ce privilegiu este să poți să-ți vezi soțul, copiii. Ce dar minunat am primit!

Chiar ieri l-am văzut pe stradă. Voia să intre la farmacie să cumpere un medicament pentru mama lui, dar nu era rampă. A fost nevoită farmacista să iasă în ușă. În drumul spre casă toate problemele pe care le aveam s-au risipit.

I-am văzut la Ilie pe Facebook. Nu știam că gemenii lor au Down. Am făcut o cruce. Doamne...

Copilul Mariei nu se poate hrăni sau îmbrăca singur, nu aude şi nu poate comunica fără un aparat special. Mi s-a rupt inima când am văzut poze eu el. Mi-am dat seama cât de binecuvântată e familia mea.

Acesta e trendul: ne luăm fericirea din problemele altor persoane. Ne luăm motivația din durerea altuia. Ne bucurăm că putem vedea, auzi, merge, când aflăm de alții că nu pot vedea, auzi, merge. Atunci ne aducem aminte să fim fericiți și să ne bucurăm de toate lucrurile pe care nici nu le sesizam anterior. Fiecare "vai, săracul de el", "of, sărăcuța" înseamnă "bine că nu sunt eu". Îi admirăm că pot face față destinului, batem în lemn și apoi ne vedem de treaba noastră. Când invidia începe iar să iasă la suprafață, ne întoarcem la cei pe care îi considerăm amărâți, folosindu-i drept un scop pentru propria fericire.

În tot acest timp, pierdem esențialul. Uităm că și ei sunt oameni. Uităm că, de fapt, nu ei sunt cei amărâți, ci noi, cei cei ne îndreptăm privirile spre ei doar pentru a ne îndrăgosti de viața noastră cu standarde acceptate ca normale.

Societatea nu e prietenoasă cu cei considerați altfel. Sunt acceptați ca un gest de caritate mai mult, așa a zis tati că e frumos. Acest altfel nu înseamnă inferior, rău sau paria, ci doar altfel. Considerăm greșit că dizabilitatea este o sentință, când, de fapt, poate fi o superputere.

Punem indiferență lângă indiferență, iar răul pe care ni-l facem astfel este unul mai mare decat cel pe care ni-l pot face toți politicienii la un loc. Fiecare e interesat de binele său și al copilului său, ceilalți există doar pentru a satisface un scop sau altul. Bineînțeles că e normal să facem tot ce putem pentru a ne fi bine nouă și familiilor noastre, dar să nu uităm că există om care nu are om lângă el. 

Sunt sigură că fiecare se poate gândi măcar la o persoană care suferă de o anumită boală. Unii se implică, cei mai mulți însă nu. Îngrijorător este că majoritatea celor afectaţi nu primesc îngrijirea care le poate schimba viaţa, fie că vorbim de medicamente, intervenții chirurgicale, psihologice sau sociale. Poveștile despre suferinţa ascunsă, ruşine şi discriminare stau într-un sertar încuiat.

Când aveţi un moment de linişte, gândiţi-vă o clipă la persoana care v-a făcut să vă bucurați că nu aveți boala ei şi îndrăzniţi să vă pese. Apoi să faceți ceva în acest sens și apoi mai vedeți voi. Poate deschideți un sertar încuiat.

Editorialul de mai sus a fost inspirat de un mesaj publicat de Codin Maticiuc, pe care îl puteți citi mai jos. Ceea ce m-a surprins (plăcut) este faptul că se numără printre puținele vedete care folosesc pagina oficială de Facebook - e urmărit de peste 45.000 de persoane - pentru a transmite mesaje sociale.

Vezi și: Textul care dă fiori. Maticiuc: Dacă citești asta ești fericit

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News