Ce mai vrea Vladimir Putin, o problemă fundamentală. Bogdan Chirieac: Țara NATO care are cel mai mult de pierdut este România

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Se intensifică discuțiile despre negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina.

Analistul politic Bogdan Chirieac, invitat în platou la Antena3 CNN, a vorbit despre negocierile de pace care ar pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina.

„Problema fundamentală este că nu știm exact, acum, ce mai vrea Putin. Dacă voia un sfert din Ucraina la începutul războiului, că Ucraina toată nu a putut să o aibă când s-a dus ca să încheie totul în 48 de ore, probabil că acum vrea mult mai mult. Pe mine mă îngrijorează foarte mult declarațiile inițiale de acum doi ani și jumătate că ar dori tot litoralul ucrainean al Mării Negre până la gurile Dunării, Odesa și Buceacul.

”Țara NATO care are cel mai mult de pierdut”

În momentul în care Rusia câștigă în Ucraina, după care urmează pacea, țara NATO care are cel mai mult de pierdut este România, fiindcă rușii vin iarăși în granița noastră. Aici este marea întrebare. Putin a avut niște pierderi inimaginabile, se vorbește de 500.000 de morți și răniți în rândul armatei sale, a cheltuit foarte mult cu acest război, sunt și pierderile economice. China îi ajută, dar nu îi compensează, ca să spunem așa, ei vând petrolul și gazele la un preț mult sub prețul pieței și sunt achiziționate de China și de India, ăsta este adevărul.

Foto cu rol ilustrativ: Agerpres

Deci, Putin ca să se oprească pe linia actuală a frontului pentru România ar fi un avantaj imens, că ar fi încă departe de România, ucrainenii și-ar păstra Odesa și ieșire la Marea Neagră. Eu cred că Putin nu mai e de acord cu așa ceva, iar mesajele de pace pe care le dă Kievul în acest moment, fiindcă pe de altă parte nici Kievul nu înțelege să renunțe la Crimeea, nu înțelege să renunțe la un sfert din teritoriul lor, fiindcă și ei au avut pierderi uriașe, mai ales după ce s-au sacrificat 500.000 de ucraineni, la rândul lor, pentru aceste lucruri. Deci, condițiile de pace sunt problema, fiindcă ucrainenii spun: 'Suntem gata să negociem cu Rusia, eliberați tot ce ați ocupat și negociem valoarea despăgubirilor de război' ”, a precizat analistul politic.

Condițiile impuse de președintele Rusiei

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că nu poate exista un sfârșit al războiului decât dacă Kievul este de acord să cedeze regiunile Donețk, Herson, Lugansk și Zaporojie, precum și Crimeea, peninsula Mării Negre pe care Rusia a anexat-o în 2014.

Foto: Agerpres / Vladimir Putin

Un nou sondaj arată că unul din trei ucraineni - 32% - spun acum că ar fi de acord să cedeze teritorii către Moscova pentru a aduce pacea, potrivit Institutului Internațional de Sociologie din Kiev. În urmă cu un an procentul era de 10%.

Citește mai multe aici: Unul din trei ucraineni ar ceda acum teritorii lui Putin pentru pace

Aceste rezultate au fost făcute publice în același timp în care ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a ajuns la Beijing pentru discuții menite să găsească ”modalități de a opri agresiunea rusă”, precum și ”rolul posibil al Chinei în realizarea unei păci durabile și juste”.

Misiunea așteptată a ministrului Kuleba este să încerce să convingă China să participe la un summit de pace ucrainean programat pentru luna noiembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel