Pe 31 decembrie, Luna Nouă va străluci în semnul Capricornului, oferindu-ne momentul ideal pentru a ne seta intenții, a face planuri ambițioase și a trasa un bilanț realist al anului 2024. Dar ce ne așteaptă în noul an?
Astrologul Daniela Simulescu a făcut deja radiografia lui 2025. Iată câteva aspecte generale din ceea ce se vrea a fi un preambul, un teaser al anului care dă să ne intre-n case în mai puțin de 12 ore:
"Laitmotivul anului 2025 este "primul pas" și nu este întâmplător ales, pentru că multe planete își vor schimba semnele pentru puțin timp la anul. "Vorbim despre Saturn, Neptun și Uranus, planete transpersonale și transgeneraționale. Le ia foarte mult să schimbe un semn, iar în momentul în care o fac schimbă generații, nu doar pe noi personal. Pe 25 ianuarie Axa Nodurilor Lunare se va schimba, se vor duce pe axa Fecioară-Pești."
Cei care se apropie de vârsta 36-37 de ani vor trece prin schimbări la care nu s-ar fi gândit niciodată. Vor avea parte de întoarcerea nodurilor lunare și atunci apar acele evenimente predestinate. Va fi foarte mare nevoie de un minimalism, să începem să fim mai cumpătați, să nu exagerăm. Vă garantează că urmează un an și jumătate în care reconversia profesională va fi posibilă oricui și oricând. După care urmează evenimentele acelea istorice, cum îmi place mie să spun.
Pe 25 martie Saturn intră în Berbec și va sta aici până pe 1 septembrie când se va întoarce în Pești. Când Saturn intră în Berbec, cumva, la nivel mondial, începe o nouă etapă, o nouă lume, o nouă viață. Iar pentru noi, muritorii de rând, cei cu marcaj cardinal (în special cei din Rac, Balanță și Capricorn), vorbim despre trecerea prin mai multe teste care aduc maturizare. Însă, cu Saturn în Berbec, noi toți vom fi mai mult interesați de noi, ne va păsa de țara noastră, de continentul nostru, de ce avem noi.
Tot în semnul Berbecului, pe data de 30 martie, intră Neptun, cel care dizolvă, cel care aduce transparență, cel care creează iluzii și te face să crezi în povești, în realitatea virtuală, în spațiul acesta universal. Saturn vine și zice - asta ți-este limita, dar apoi apare Neptun care zice - da, dar poți să mai visezi, poți să greșești, poți să îndrăznești.
Neptun va sta în Berbec până pe 22 octombrie, după care vine un aspect uimitor. Va transforma lumea cu o viteză la care nu v-ați fi gândit. Uranus, planeta invenției, a progresului, a revoluției, a independenței va intra în Gemeni între 6 iulie și 8 noiembrie. Legătura dintre Pluto și Uranus va face ca totul în viața noastră să fie "foarte tehnologizat". Va exista tendința de a controla, de a pune limitări spațiului online, Uranus vrea libertate, Pluto vrea control. Urmează aproximativ un deceniu în care acestea vor trebui să se înțeleagă.
Pe 10 iunie, Jupiter iese din Gemeni și intră în Rac. Ne vom căuta pacea, ne vom căuta liniștea, dar ne vom apăra și teritoriile. Acestea ar fi cele mai mari evenimente" spune Daniela Simulescu, redactor-șef Astrosens.
Mai multe previziuni, aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News