Numerologul Mihai Voropchievici a dezvăluit în cadrul emisiunii "Adevăruri Ascunse", cât de mult noroc avem în funcție de ziua săptămânii în care ne-am născut.
Publicitate
„Dacă pe lumea asta se nășteau toți doar duminica sau doar lunea, însemna că se apleca pământul, devia de la axă. Nu este posibil. În sistemul nostru planetar unde și pentru o astogramă simplă, informativă, vrei, nu vrei, te lovești de cifra 7. Și cifra asta este magică, o cifră pe cât este de misterioasă, pe atât este de aducătoare de informații, de cunoștință. Sunt 7 planete. La facerea lumii, Dumnezeu a zis: ia să vedem cine m-a ajutat în fiecare zi și cât noroc am avut să construiesc ceva în ziua respectivă. Și a spus ca prima zi din săptămână să fie luni și să fie ocrotită de lumina Lunii”, a precizat numerologul Mihai Voropchievici.
Luni - ziua norocului întâmplător
„În momentul în care ai plecat de luni, poți să întâlnești întâmplător norocul. Se zice să nu te duci la cumpărături lunea, să îți iei casă sau să îți iei mobilă că poți să ai un noroc întâmplător sau să nu ai deloc noroc”, a spus Mihai Voropchievici.
Marți - ziua norocului ascuns
„Dumnezeu a zis totuși că Marte un băiat de treabă. A venit cu zgomot mult, a pus umărul și m-a ajuns. M-a ajutat, am rezolvat niște lucruri care mi se păreau grele, complicate, dar a adus cu el norocul ascuns”, a declarat Mihai Voropchievici.
Miercuri - ziua norocului trecător
„Dumnezeu a ajuns la comunicare. Trebuia să discute el cu cineva și se oprise în poarta Raiului și era un negustor gălăgios acolo. Dumnezeu l-a întrebat cine e și el a zis că este Mercur. Mercur a zis: eu acum vin, în 10 minute plec, ți-am adus o informație. Eu sunt norocul trecător”, a adăugat Mihai Voropchievici.
Joi - ziua norocului chior
„Joi, era vărul lui Dumnezeu, Jupiter. Dumnezeu i-a spus că ar avea nevoie de ceva, că ar vrea să facă ceva interesant, dar nu știe ce. Atunci Jupiter a scos din tolba sa exact ce îi trebuia lui Dumnezeu. Doamne ce noroc chior, a spus Joi. Noroc chior înseamnă ceva la care nu te aștepți și apare de undeva și te ajută la momentul oportun să îți rezolvi problema, doleanța sau nevoia ta. Exact atunci când ai îndoială în suflet, că nu rezolvi ceva, vine un factor de undeva și conlucrează la a-ți rezolva problema”, a spus numerologul Mihai Voropchievici.
Vineri - ziua norocului la bani
„Dumnezeu a spus că vineri e ziua lui Venus și de fiecare dată când voia să vorbească cu ea, mereu spunea că are nevoie de ceva. Din vorbă în vorbă, făcea mereu rost de bani. Cei născuți vinerea au noroc la bani”, a precizat Mihai Voropchievici.
Sâmbătă - ziua norocului bine drămuit
„Dumnezeu era încruntat și a spus că de azi încolo nimeni nu va mai primi nimic în plus, decât ceea ce merită. Fiecare va primi bucățica lui de noroc. Cei născuți sâmbăta, d-aia sunt supărați că toți au noroc mai mare, dar ei au norocul lor drămuit”, a declarat Mihai Voropchievici.
Duminică - ziua marelui noroc
„Cine s-a născut duminica este binecuvântat pentru că s-a născut în ziua Domnului. Ce noroc mai mare vrei decât să te naști duminica și să strălucești ca Soarele pe cer”, a încheiat numerologul Mihai Voropchievici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu