Astăzi am asistat la o scenă de telenovelă românească în care o șefă a unei instituții de control, cunoscută publicului pentru intransigență, a ieșit public să își ia la revedere, însoțită de colegi, cu o atitudine melodramatică, bâțăindu-se ușor descumpănită.
Codruța a avut un discurs care probabil că a smuls lacrimi și presei, dar mai ales procurorilor strânși ca la priveghi. "Liderul" spune la microfon că a lăsat o instituție puternică, dar în spate, auditoriul pare că a pierdut sensul vieții.
Nimic în vorbele Codruței Kovesi despre eșecurile suferite de DNA în dosare de maximă anvergură, în care judecătorii au dat achitare, sau pe care le-au clasat din motive de prescriere. Nimic despre faptul că unii procurori sunt atât de incompetenți, încât au apelat la ilegalități pentru a putea obține dovezi. Nimic despre ce e bine de făcut în DNA și despre ce nu a fost bine.
Mă așteptam să spună lucruri grave, importante, serioase, ca să pricep ce dimensiune are statul mafiot în România, mă aștepam ca declarațiile unui procuror șef care a condus DNA atâția ani să țină beaking-news –ul 24 de ore pe toate posturile, să încingă Internetul, să mobilizeze mental o țară către o schimbare radicală.
Ce a primit publicul român? Codruța – procuroarea inimilor, lacrimi și jale, cu bocitoare, rude și popă. La final, aplauze ca la înmormântările marilor actori.
Un spectacol de prost gust pentru proștii emotivi din Românica și o lansare subtilă pentru un eventual candidat la președinție.
Apropos? Unde a plecat așa după discurs, că mai erau trei ore din program...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News