Cel mai longeviv parlamentar din Bistrița Năsăud, deputatul PDL Ioan Oltean, crede că peste patru ani nu ar trebui să-l mai intereseze o funcție în Parlament.
Declarația preşedintelui PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, a fost făcută vineri seară, în cadrul unei cafenele politice.
"Acum candidez şi sper să pot să-mi onorez promisiunea să fie ultima mea candidatură pentru Camera Deputaţilor. Ce va fi, dacă voi reuşi, ce va fi peste patru ani vom trăi şi vom vedea. Acum aşa cred, că peste patru ani nu ar trebui să mă mai intereseze o candidatură", a spus Oltean, citează Antena 3.
Deputatul democrat liberal, întrebat ce va face dacă nu va mai fi deputat, a răspuns că i-ar plăcea să se întoarcă în învățământ, o meserie dragă lui, pe care nu a mai profesat-o în ultimii 26 de ani.
"Ce poţi să faci după? Nu ştiu, afaceri. Îmi place foarte mult să călătoresc. Sau să mă întorc la catedră, să fac învăţământ, întotdeauna mi-a plăcut să fiu dascăl", a răspuns Oltean.
Prezent la al cincilea mandat de deputat în Parlamentul României, Ioan Oltean va candida în decembrie pentru un nou loc în Legislativ în acelaşi colegiu din judeţul Bistriţa-Năsăud, pe care l-a câștigat la alegerile parlamentare anterioare.
Singurul dintre actualii deputaţi şi senatori de Bistriţa-Năsăud care intenţionează să candideze din nou, Oltean a fost singurul candidat din judeţ care şi-a câştigat colegiul, în 2008, cu jumătate plus unu din numărul alegătorilor prezenţi la urne.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu