Coca-Cola, cea mai consumată băutură carbogazoasă din lume, a fost concepută de John Pemberton, farmacist şi veteran de război civil. În 1886, acesta a căutat un leac pentru o durere de cap şi astfel a amestecat un lichid de culoarea carameluiui într-un vas. Ulterior, cu produsul obţinut a mers la farmacia locală unde a fost combinat cu sifon. Apoi, a început să fie vândut populaţiei care a descoperit gustul minunat al noii băuturi.
Autor: Anca Murgoci
Se vindea doar cu 5 cenţi paharul. În primul an, firma vindea 9 pahare/zi, iar un secol mai târziu Coca-Cola Company producea 10 miliarde de litri de suc.
Între 1888 şi 1891, inventatorul a vândut brandul lui Asa Griggs Candler contra sumei de 2300$(primul preşedinte al firmei).Noul preşedinte a creat campanii de promovare a băuturii, astfel încât distribuia oamenilor cupoane gratuite pentru a încerca băutura, iar pe farmacişti îi îmbrăca în haine imprimate cu Coca-Cola. În 1894, un alt om de afaceri, Joseph Biedenham, a fost primul care a îmbuteliat băutura în sticle.
În 1916, compania Root Glass din India, a fabricat faimoasa sticlă de Coca-Cola. În 1900 existau doar două îmbuteliatoare de Coca-Cola, iar în 1920 numărul lor a crescut de 50 de ori mai mult.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, europenii s-au bucurat pentru prima dată de savoarea băuturii. Imaginile din reclamele din America de după război arătau foarte optimist: mame fericite conducând maşini decapotabile sau cupluri îndrăgostite. În 1978, Coca-Cola era singura companie de răcoritoare care putea să vândă în China.
Dacă în 1886 se vindeau 9 pahare/zi de băutură magică, acum, la fiecare zece secunde, 126.000 de oameni se bucură de savoarea acesteia.
Compania Coca-Cola deţine 400 de mărci, printre care, cele mai cunoscute sunt: Coca-Cola, Sprite, Fanta, Bonaqua, Powerade, Aquaris sau Diet Coke.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News