Compania Mondelez International are în România o fabrică la Clinceni, Ilfov.
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, face astăzi o vizită la fabrica Mondelez din Clinceni, Ilfov. Acesta va fi însoțit de ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, și ministrul Economiei, antreprenoriatului și turismului, Radu Oprea.
Mondelez International este o companie care activează în peste 150 de țări din întreaga lume, așa cum menționează compania pe propriul site.
Compania precizează că are venituri nete globale de 36 de miliarde de dolari în 2023 și că este una dintre cele mai mari companii de gustări din lume. De asemenea, Mondelez precizează că ocupă locul unu la nivel mondial în domeniul biscuiților (fursecuri și sărățele) și locul doi în domeniul ciocolatei.
Mondelez mai produce și comercializează gumă și bomboane, precum și produse din brânză, produse de băcănie și băuturi sub formă de pudră pe anumite piețe.
Prezentă în peste 80 de țări, compania are aproximativ 91000 de angajați în fabrici, birouri, facilități de cercetare și dezvoltare, și activități de distribuție din întreaga lume, conform informațiilor de pe site-ul companiei Mondelez.
Printre mărcile companiei, câteva dintre cele cunoscute în România sunt: 7Days, Barni, Belvita, Halls, Milka, Oreo, Philadelphia, Toblerone, și Tuc.
Dirk Van De Put este președinte și director executiv al Mondelez International.
Fabrica din Clinceni, acolo unde va avea loc vizita premierului, alături de ambasadorul SUA în România și de ministrul Economiei, este o fabrică de gustări, unde, după cum precizeză Mondelez, produce produse de tip snacking sub mărci cunoscute: 7Days, Fineti, Chipicao. De asemenea, compania mai produce croissante, prăjituri, rulouri elvețiene, gustări coapte, ștrudeluri, creme tartinabile și sosuri.
Această fabrică are 1000 de angajați, iar gustările produse în Clinceni ajung în 40 de țări din mai multe părți ale lumii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News