Vorba pe care o auzim adesea, că ce nu ne omoară, ne face mai puternici, ar putea avea un sâmbure de adevăr.
Nietzsche poate să fi sugerat existența creșterii post-traumatice (CPT) în secolul al XIX-lea, dar studiul științific al fenomenului a apărut abia în anii 90, cu cercetări de pionierat ale psihologilor Richard Tedeschi și Lawrence Calhoun. Pentru a măsura CPT, ei au cerut participanților să ia în considerare cum se simt acum, în comparație cu modul în care se simțeau înainte de trauma lor, în cinci domenii: aprecierea vieții, relațiile cu ceilalți, noi posibilități în viață, puterea personală și schimbarea spirituală. Apoi au fost puși să estimeze cât de mult din această schimbare a fost legată de trauma în sine.
Ca un exemplu, au citat cuvintele rabinului Harold Kushner, care descriu viața lui după moartea fiului său:
”Sunt o persoană mai sensibilă, un pastor mai eficient, un consilier mai înțelegător din cauza vieții și morții lui Aaron decât aș fi fost vreodată fără. Și aș renunța la toate aceste câștiguri într-o secundă dacă mi-aș putea avea fiul înapoi. Dacă aș putea alege, aș renunța la toată creșterea spirituală și profunzimea care mi-a venit în cale din cauza experiențelor noastre... Dar nu pot alege”.
Astfel de relatări sugerează o transformare pozitivă care depășește cu mult recuperarea și adaptarea.
„Creșterea post-traumatică nu este doar o întoarcere la valoarea de bază, este o experiență de îmbunătățire care pentru unele persoane este profundă”, au scris Tedeschi și Calhoun într-una dintre lucrările lor, citate de BBC.
Cercetările ulterioare au găsit dovezi ale creșterii post-traumatice a supraviețuitorilor mai multor crize diferite, inclusiv în despărțiri, doliu, diagnostice de cancer, abuz sexual și imigrare din zonele de război, fenomen ce părea a fi uimitor de comun, unele estimări sugerând că până la 70% dintre supraviețuitorii unei traume ar putea experimenta CPT.
Pe parcurs, cercetătorii au înțeles cum apare creșterea post-traumatică. Amy Canevello, profesor de psihologie la Universitatea din Carolina de Nord, SUA, descrie acest proces ca fiind un proces constructiv.
„Traumele vă sfărâmă viziunea asupra lumii și vă perturbă convingerile de bază, iar creșterea post-traumatică, cel puțin teoretic, este rezultatul încercării de a vă stabili din nou viziunea asupra lumii într-un mod care încorporează acel eveniment traumatizant. Ieși pe cealaltă parte arătând diferit, într-un fel”, scrie Canevello.
Sprijinind această ipoteză, Canevello a descoperit că nivelurile de creștere post-traumatică tind să se coreleze cu nivelurile de ruminare după eveniment: cu cât oamenii se gândesc mai mult la asta, cu atât este mai probabil să vadă o transformare pozitivă. La început, aceste gânduri pot fi intruzive și nedorite, spune ea, dar în timp gândirea poate deveni mai controlată și mai reflexivă. „Îți permite să începi să aduni acele piese din punct de vedere cognitiv și să dai sens evenimentului”, mai spune Canevello.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu