Rareș Tiron este câștigătorul concursului "1 România" organizat de Antena 3. Tânărul are 21 de ani și este student la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, anul III. Puțini însă știu ce problemă a avut, în trecut, Rareș Tiron, câștigătorul competiției de la Antena 3.
Rareş George Tiron a fost un elev de excepţie al Colegiului Cuza Vodă Huşi. Tocmai din această cauză, a avut un șoc să vadă că a fost notat cu 7,75 la Limba Română, în timp ce la celalalte discipline obținuse note mari - 9,70, respectiv 9.
După contestaţii, Rareş Tiron a primit 8,35 la Limba Română. Chiar și așa, profesorii au spus că este greu de acceptat ca un elev atât de bun să primească o astfel de notă. Acest episod l-a marcat pe Rareș Tiron care spunea că acela a fost cel mai clar exemplu de rateu lamentabil al sistemului de învățământ românesc și considera că a făcut parte dintr-o promoție de sacrificiu.
În 2013, pe vremea când avea doar 17 ani, lansa prima sa carte - "Istorisiri nesănătoase fericirii", zece povestiri şi nuvele întinse pe 200 de pagini.
Acela a fost momentul în care presa locală din Huși îl prezenta drept un nou artist. Acum este student la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, anul III. Pe viitor, se gândeşte să facă master în lingvistică sau istorie.
Rareș Tiron și părerile pe Facebook
Rareș Tiron este un tânăr care, încă de când avea 16 ani, era foarte activ pe Facebook și spunea punctele de vedere vizavi de diferite subiecte. De exemplu, critica o inițiativă care circula la acea vreme privind o listă de cărți.
"Am fost și eu provocat să înșirui o listă cu cărți citite de mine, și o voi înșirui, nu înainte însă de a face o precizare, care mie mi se pare esențială. Nu știu care creier ilustru a pus în circulație mai întâi moda cu turnatul de apă cu gheață în cap (!), iar acum această nouă vogă cu pomelnicul cărților (probabil crezând că așa va naște vreo dorință de lectură în semidocți și le va mai ridica gradul de cultură), dar mie mi se pare o inițiativă absolut inutilă și fără relevanță, întrucât dorința de lectură și, în general, dorința de cunoaștere nu se naște navigând pe facebook; ea se naște la școală, în biblioteci, la simpozioane etc., dar puțin spre deloc pe facebook, iar un om care chiar vrea să facă un act de binefacere și să doneze niște bani pe un site caritabil (www.alsa.org) nu va avea nevoie în veci să facă paradă cu cărțile citite sau cu felul cum își toarnă apă în cap sau shot-uri pe gât, ca să-și justifice astfel gestul de donație (cine vrea să doneze, să o facă în taină, fără să anunțe lumea, cum procedează adevărații filantropi de caracter).
Este părerea mea. De aceea, eu nu voi provoca pe nimeni mai departe. Însă, STRICT din respect pentru persoana care m-a provocat și din dorința de a arăta că nu am intenția să mă dau la fund în vreun fel, voi acționa împotriva voinței mele și voi înșirui și eu niște cărți care au adus, să zicem, modificări în felul meu de a fi sau care chiar m-au făcut să-mi regândesc drumul în viață (câte nu fac eu pentru tine, Alexandra). Dacă nu vor fi zece, înseamnă că n-am citit atâtea (sau, mai degrabă, că nu m-au impresionat în mod deosebit atâtea):
1. Mizerabilii (Victor Hugo)
2. Cel mai iubit dintre pământeni (Marin Preda)
3. Frații Karamazov (Fiodor Dostoievski)
4. Crimă și pedeapsă (Fiodor Dostoievski)
5. Idiotul (Fiodor Dostoievski)
6. Anna Karenina (Lev Tolstoi)
7. Dragostea în vremea holerei (Gabriel García Márquez)
8. Agonie și extaz (Irving Stone)
9. Pe aripile vântului (Margaret Mitchell)", scria Rareș Tiron în 2015, actualul câștigător al concursului "1 România" de la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu