Comisia Europeană va acorda Franţei cinci milioane de euro pentru construcţia unei noi tabere de imigranţi la Calais. Anunțul a fost făcut de vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, care a vizitat luni portul, alături de alţi oficiali europeni.
Pentru Marea Britanie şi Franţa, Calais este punctul central al crizei imigranţilor, mii de oameni locuind acolo într-o tabără improvizată supranumită "Jungla", unde situaţia umanitară este insuportabilă.
"Vom acorda autorităţilor franceze cinci milioane de euro", a afirmat Timmermans, citat de Mediafax.
Banii "vor fi folosiţi pentru a înfiinţa o tabără care poate acorda asistenţă umanitară unui număr de aproximativ 1.500 de imigranţi. De asemenea, fondurile vor fi folosite pentru transportul solicitanţilor de azil către alte destinaţii din Franţa", a adăugat vicepreședintele Comisiei Europene.
Mii de imigranţi locuiesc în prezent într-o tabără improvizată la Calais, în corturi fragile, cei mai mulţi având intenţia de a se urca în camioanele care se îndreaptă spre Marea Britanie. În ultimele luni, autorităţile au construit un gard pentru a împiedica imigranţii să mai urce în camioane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu