Ce pensie avea Ion Dichiseanu, după mai bine de 60 de ani pe scenă: Nu o văd ca pe un sacrificiu, e menirea mea pe pământ

Foto: Facebook
Foto: Facebook

Ce pensie avea Ion Dichiseanu și ce sumă primea pe fiecare spectacol.

Simona Florescu, dezvăluire după moartea lui Ion Dichiseanu: A murit în brațele Ioanei. Nu ne vine să credem, se simțea mai bine până ieri

Actorul Ion Dichiseanu a murit, joi, la spital. Artistul era internat de mai multe luni la Spitalul Floreasca. Ion Dichiseanu, în vârstă de 87 de ani, era internat de peste trei luni la Spitalul Floreasca din Capitală. Actorul a murit joi, în jurul orei 15.00.

Ion Dichiseanu s-a născut la Adjud, pe 20 octombrie 1933, şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, Facultatea de Teatru din Bucureşti, în 1959. Fiind student la Politehnică a fost îndrumat spre actorie de nepoata lui George Vraca. După absolvire, a plecat cu toată promoţia la Teatrul din Botoşani. Este cunoscut datorită activităţii sale artistice în cadrul Teatrului Nottara din Bucureşti, precum şi pentru numeroasele roluri care l-au consacrat în cinematografie, teatru TV şi teatru radiofonic.

A primit premiul ACIN pentru rolul din filmul "Clipa" (1979) şi a fost decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, (2002), "pentru prestigioasa carieră artistică şi talentul deosebit prin care au dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc". În 1995 a publicat volumul de versuri "Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză", la editura Arc. De asemenea, Ion Dichiseanu a fost ales cetăţean de onoare al Adjudului.

Florin Piersic, devastat de moartea lui Ion Dichiseanu: Destinul a făcut ca tu, "dezgustat de atâtea măști grotești, să ieși din scenă, plângând între culise"

Câți bani câștiga Ion Dichiseanu

Ion Dichiseanu a îndoliat cimenatografia românească și lasă o țară întreagă îndurerată.

În ceea ce privește pensia și veniturile actorului, acestea nu erau impresionante, la fel ca în cazul celor mai multor actori care au scris istorie în România. 

Potrivit informațiilor apărute în presă acum câțiva ani, marele actor primea o pensie de 1500 de lei, iar pe fiecare reprezentație artistică pe care o performa lua 150 de lei. Mai mult, potrivit playtech.ro, pensia infimă era rotunjită de o chirie de pe un spațiu comercial pe care-l deținea în Capitală.

"Am de 24 de ani acest spaţiu şi a fost permanent închiriat. A funcţionat o perioadă foarte bună ca minimarket, iar ultimele cinci luni au închiriat nişte turci pentru pizzerie, doar că nu le-a mers şi au închis. Aşa înveţi ce merge şi ce nu. Financiar vorbind, spaţiul acesta pot să spun că m-a ajutat foarte mult. Din păcate nu mai am altele.

Într-un teatru particular repeţi de zece, douăzeci de ori până ieşi la rampă cu un spectacol. Primesc 150 de lei pe reprezentaţie, dar nu mă plâng, aceasta este menirea mea pe pământ şi nu o văd ca pe un sacrificiu", declara Ion Dichiseanu în urmă cu șase ani, pentru click.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel