Ce poți cumpăra și cum plătești în primul magazin caritabil

Complexul de servicii sociale Ominis va găzdui primul magazin caritabil din România, care va fi inaugurat la începutul lunii iunie, potrivit șefului Direcției de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), Cosmina Simiean-Nicolescu. Complexul va fi deschis în jurul datei de 1 iunie, investiția este de aproximativ 4 milioane de lei, fiind asigurată prin bugetele combinate ale Administrației Fondului Imobiliar și DGASMB.

Publicitate

"În cadrul complexului va fi amenajat primul magazin caritabil din România. Magazinul va funcționa pe baza principiului conform căruia îți poți alege din magazin obiectele de care ai nevoie, fie că e vorba despre produse alimentare, fie nealimentare, în schimbul acestora prestând o oră de muncă voluntară în cadrul complexului", a declarat directorul general al DGASMB, miercuri, în contextul verificării de către primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a stadiului lucrărilor la Ominis.

Alte servicii care le vor fi oferite persoanelor fără posibilități materiale sunt o spălătorie, o cantină și o policlinică socială.

Capacitatea spălătoriei va fi de zece mașini de spălat și tot atâtea uscătoare. Cantina socială va veni în sprijinul a 120 de persoane pe zi.

La Ominis va funcționa un centru de zi pentru persoanele vârstnice cu o capacitate de 18 locuri, care reprezintă prima inițiativă a Primăriei Capitalei pentru prevenirea instituționalizării acestei categorii de cetățeni.

Complexul va mai cuprinde: un centru de formare profesională pentru profesioniștii din sistemul de asistență socială și categoriile defavorizate cu o capacitate de 28 de cursanți pe grupă, unul de îngrijire și educație timpurie pentru copii de până la 3 ani cu o capacitate de 40 de locuri, un centru de zi pentru copii cu vârste între 4 și 7 ani ce va dispune de 30 de locuri și va funcționa în regim de grădiniță.

Punct de informare pentru  persoanele ale  căror rude sunt plecate în străinătate

De asemenea, în cadrul complexului  se va regăsi un centru de zi pentru adolescenți cu tulburări de spectru autist cu o capacitate de 20 de locuri, unul pentru copii cu dizabilități cu 23 de locuri, o bibliotecă, un punct de comunicare informatică unde persoanele vârstnice și copiii ale căror rude sunt plecate în străinătate vor fi instruiți și încurajați să comunice prin mijloace moderne, precum și un birou de informare cu privire la drepturile consumatorilor și cele de asistență socială.

La rândul său, Sorin Oprescu a spus că în zona complexului era "un focar de infecție".

"Nu am stat foarte mult să ne gândim, s-a propus amenajarea unui complex de servicii sociale, ba și puțin cu tentă de îngrijire medicală, un complex polivalent care presupune mai multe politici sociale pentru copii, bătrâni, cei mici", a spus edilul.

În imobilul din strada Turnu Măgurele construit în perioada 1960-1965 a funcționat până în jurul anului 2000 un complex comercial, după care clădirea a fost abandonată, fiind vandalizată și incendiată de mai multe ori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel