Nutriția pisicilor trebuie adecvată etapelor vieții.
Psihologul clinician Candice Dragotă și președintele Federației Feline Române, Adrian Dragotă, au vorbit despre nutriția pisicilor. „Trebuie să le dăm hrană specializată, pentru fiecare etapă de viață. Cei mici, ca bebelușii, au nevoie de o hrană cu un conținut de nutrienți mai mare”, a explicat Candice Dragotă.
La întrebarea ce poate păți o pisică dacă nu este hrănită corespunzător, specialiștii au răspuns astfel: „Poate să se îngrașe, să piardă masă musculară sau să aibă un nivel de energie crescut sau scăzut.”
Atenție! Ciocolata este complet interzisă, „pentru că are o substanță care le face foarte rău pisicilor”.
De asemenea, specialiștii spun că trebuie să menținem un echilibru între hrană umedă și cea uscată.
Pilotul Cezar Osiceanu a spus care sunt alimentele pe care ar trebui să nu le dăm niciodată câinelui.
„Carnea de porc și mezelurile sunt total excluse din alimentația câinilor, deoarece salitra folosită la mezeluri este foarte toxică la câini. Ambele produc diaree și eczeme extrem de greu tratabile. Organele nu au decât extrem de puține proteine și fermentează foarte rapid. De aceea este interzisă folosirea lor în alimentația câinilor, în special a puilor și a câinilor în creștere sau convalescenți.
Fasolea și mazărea sunt dușmanii de moarte ai câinilor pentru că fermentația produsă este în 90% fatală acestora. Cartofii nu sunt digerați de către câini și produc și ei fermentație. Morcovul asigură necesarul de sodiu al câinilor și de aceea nu trebuie să punem sare în mâncarea lor nici măcar pentru gust.
De asemenea, producătorii de hrană uscată pentru câini și pisici folosesc masiv sarea pentru că nu îi controlează nimeni. Sarea produce sete și animalul va bea multă apă. Apa va umflă în stomac produsul ingerat după modelul “biscuitele soldatului pe front” și astfel va crea o senzație de sațietate”, a mai declarat pilotul Cezar Osiceanu în exclusivitate pentru DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News