Ce pot face românii împotriva isteriei englezești

Publicitate

Nu-mi dau seama cât rău ne-a făcut isteria declanșată de tabloidele britanice, apropo de invazia românilor. Nu cred că vreun amator de mașini cu preț redus va refuza Renault-ul produs la Pitești, nu știu ce alt brand vindem în Anglia. Carnea tocată ajunge acolo în lasagne italiene, iar tabla lui Mittal nu se ia din supermarket.  Cred că oamenii suficient de fraieri încât să dea de pomană unor ”cerșetori” nu pot înțelege, oricum, nimic din ceea ce scrie în ziare, fie tabloide sau Times. Dimpotrivă, scandalul a fost reclamă curată: a atras atenția patronilor, bucuroși că pot angaja tineri premianți pe bani puțini și instalatori mai ieftini decât polonezii.

Totuși,mulți români au fost zgâriați pe naturelul simțitor de ostilitatea englezilor. Ce am putea face pentru a ”repera” onoarea națională?

Să îl folosim pe vărul Reginei iese din discuție, atâta vreme cât majoritatea ține morțiș să își aleagă câte un frate de marinar, drept președinte. Campania ziarului Gândul nu a folosit decât audienței trustului, aici, în România. A fost o manevră de autopromovare care n-a influențat nici măcar opinia uneia dintre bețivele căzute în stradă, la Liverpool.

Un sfat util vine tot de la un englez. L-am auzit la radio, discutând despre perfidia Albionului: britanicii se plâng că o imigranții români vor scoate câteva milioane de lire din Regat, în vreme ce Vodafone scoate miliarde, din România.

Dacă tot e să facem o campanie, haideți să boicotăm Vodafone, firma englezeacă de telefonie mobilă, drept răzbunare. E nedrept, știu, dar câtă dreptate au ziarele britanice? În cazul lalelelor nu am avut alternativă. Să ne portăm la concurență. Orange este o companie franțuzească, Cosmote este deținută de greci.

Tot ne lamentăm că suntem tratați drept țară de desfacere, haideți să ne folosim de acest atu! Sau, măcar să nu ne mai plângem.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel