Ce preţuri vor avea produsele H&M în România

H&M
H&M

H&M va deschide primele magazine din România pe 25 martie la ora 11.00 şi pe 26 martie, la aceeaşi oră.

Preţurile produselor disponibile în România vor varia între 39,30 lei pentru cămăşi bărbăteşti şi 129,90 lei pentru jachete de femei. Rochiile lungi de vară, jeans-ul si pantalonii pentru femei vor fi disponibili la preţul de 89,90 lei, în timp ce cămăşile de damă vor costa 59,90 lei, relatează money.ro

“România este o piaţă foarte promiţătoare pentru H&M şi abia aşteptăm să oferim consumatorilor români modă de cea mai bună calitate la cel mai bun preţ. Prin intermediul birourilor noastre de producţie avem deja relaţii comerciale de durată cu parteneri din România şi suntem bucuroşi să ne extindem prezenţa la nivel naţional”, a declarat Karl-Johan Persson, CEO H&M.

Magazinul din AFI Palace Cotroceni are două etaje, cu o suprafaţă totală de aproximativ 1.700 de metri pătraţi şi va fi deservit de o echipă de circa 60 de angajaţi. Al doilea magazin, care se va deschide la Unirea Shopping Center pe 26 martie are o suprafaţă de vânzare de aproximativ 2.500 metri pătraţi, iar numărul de angajaţi se ridică la 80.

În ambele magazine se vor regăsi articole vestimentare în cele mai noi tendinţe H&M. Colecţiile pentru femei reinventează hainele clasice, punând accent pe modelele anilor ’60 şi ’70, cu forme scurte şi intens colorate, sau lungi şi elegante. Colecţiile pentru bărbaţi conţin articole care pot fi purtate atât ziua cât şi seara

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel