Comisia Europeană a demarat proceduri de infringement împotriva a 14 țări, printre care și România.
Măsura vine din cauza nerespectării obligaţiilor privind raportarea implementării mai multor norme UE în domeniul deşeurilor, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Procedurile demarate miercuri împotriva Ciprului, României, Franţei, Italiei, Marii Britanii, Spaniei, Maltei, Irlandei, Olandei, Greciei, Suediei, Danemarcei, Sloveniei şi Luxemburgului vizează nefurnizarea de rapoarte cu privire la atingerea obiectivelor de reutilizare, reciclare şi valorizare, potrivit directivei cadru cu privire la deşeuri (Directiva 2008/98/CE), directivei referitoare la deşeurile de echipamente electrice şi electronice (Directiva 2002/96/CE), directivei privind bateriile (Directiva 2006/66/CE), directivei privind ambalajele (Directiva 94/62/CE), directivei referitoare la vehiculele ajunse la finalul ciclului de viaţă (Directiva 2000/53/CE) şi regulamentului referitor la transferul deşeurilor (Regulamentul (CE) nr. 1013/2006). Natura şi tipul obligaţiilor variază de la o directivă la alta.
Separat, CE a solicitat Austriei, Ciprului, Portugaliei şi României să transpună integral legislaţia UE privind instalaţiile portuare de preluare a deşeurilor provenite din exploatarea navelor şi a reziduurilor de încărcătură.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News