Ioana Marinescu, fondator IMar Skin și farmacist formulator, a fost invitata Georgianei Ioniță Toader, în emisiunea „Pastila de Frumusețe”, unde a vorbit despre ingredientele cosmetice interzise în perioada sarcinii.
În cadrul emisiunii „Pastila de Frumusețe”, Ioana Marinescu, fondator IMar Skin și farmacist formulator, a vorbit despre ingredientele cosmetice care nu ar trebui folosite în perioada sarcinii.
„Pe perioada sarcinii sunt anumite ingrediente pe care ar trebui să le evităm, pentru că pot să ajungă în microcirculație și în circulația fătului și clar noi vrem să-i fie bine copilului și să nu aducem nimic care ar putea să aducă un mic neajuns bebelușului.
Fiecare mămică care rămâne însărcinată, caută pe Google și află ce nu trebuie să facă și mi se pare absolut normal, pentru că este senzația de a proteja copilul, este instinctul matern. Se creează în noi atât de puternic sentimentul acesta de mamă, încât dorim să-l protejăm de orice, de când este o mică sămânță în noi, până când este ditamai copilul și om în toată firea”, a spus Ioana Marinescu.
„Retinoizii nu ar trebui folosiți. Se știe că nici vitamina A ingerată nu ar trebui luată pentru că retinoizii interni pot fi teratogeni, iar extern, evident, aduc neajunsuri fătului.
Dacă accidental folosim o cremă cu retinoizi nu se întâmplă nimic, asta dacă o folosim doar de câteva ori, dar nu ar trebui să o folosim pe perioada sarcinii.
Din punctul meu de vedere, în momentul în care aflăm că suntem însărcinate, trebuie să ne facem o reorganizare a ritualului să vedem ce folosim și ce nu folosim. Este înțelept să îi oferim cea mai bună venire pe lume bebelușului nostru și clar să îi oferim șansa celei mai liniștite sănătăți posibile.
Ftalații, de asemenea, ar trebui evitați. Sunt ingrediente care s-ar putea afla în anumite cosmetice. Anumite tipuri de acetone ar trebui și ele evitate. De asemenea, parfumurile chimice. Pe perioada sarcinii trebuie să evităm și BHA, produsele sintetice, uleiurile sintetice, nu neapărat că ar face rău, molecula lor este prea mare ca să să absoarbă către făt. Trebuie făcută o detoxifiere pe perioada sarcinii din toate punctele de vedere, atât alimentară, dar și a cremelor pe care le folosim. Uleiurile sintetice, de exemplu, sunt molecule sintetice care sunt niște derivați de petrol, care au calități cosmetice, dar nu sunt indicate în perioada sarcinii.
Aș merge pe ceva natural, cu mențiunea că și naturalul poate să fie periculos uneori. Uleiurile esențiale sunt fabuloase, dar în cantități foarte mici. Acum depinde și la câte poți să renunți”, a declarat Ioana Marinescu în emisiunea „Pastila de Frumusețe”.
Vei emisiunea integrală în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu