EXCLUSIV  Ce promite PSD la alegerile parlamentare. Ionuț Vulpescu: Noi asta ne dorim pentru români / video

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

România are nevoie de o guvernare reprezentativă și legitimă, bazată pe dialog și stabilitate, care să mobilizeze cetățenii și să respecte valorile democratice și euroatlantice ale României.

Fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, subliniază necesitatea unei guvernări reprezentative, care să evite frustrările sociale și să ofere cetățenilor sentimentul de implicare și relevanță. El consideră că publicul, deși a pierdut o bătălie, are șansa unui nou început pe 1 decembrie. 

„E nevoie de o prezență la guvernare care să însemne reprezentativitate în rândul populației, nu o frustrare a unei părți majore din societate, care să nu se simtă reprezentată. Oamenii au întotdeauna nevoie de o miză. Se uită la clasa politică, la partide, cu sentimentul de a fi parteneri, să aibă o miză, să simtă că este vorba despre ei. Ori, noi avem un public care a pierdut o bătălie. Nu a pierdut războiul. Războiul va fi pe 1 decembrie. (...)

Ar trebui să reflectăm la semnificația lui 1 decembrie, să nu vedem că e întâmplare și să luăm lecțiile astea ale istoriei, să nu repetăm ce a fost rău în istorie și să nu mai împărțim lumea în buni și răi, pentru că asta nu mai convinge. Cearta asta pe care am prelungit-o - și partidele, din păcate, au făcut asta - ar trebui să înceteze. Noi am avut și vom continua să avem o campanie pozitivă.”, a spus Ionuț Vulpescu. 

2. -imagine fara descriere- (ionut-vulpescu_05196900.jpg)

„Trebuie să existe și dialog cu ceilalți"

Ionuț Vulpescu a evidențiat performanțele unor primari din Ilfov, unde partidul deține 7 primării, subliniind importanța dialogului pentru a evita tensiunile sociale. 

„În Ilfov, sunt câțiva primari ai noștri care au avut rezultate bune. Avem 7 primării. (...) Oameni care au performat. Județul este un ansamblu, așa și țara este un ansamblu. Important este că acolo unde există performanță, trebuie să subliniem asta, dar trebuie să existe și dialog cu ceilalți, altfel asistăm la fenomene de tipul celor de duminică.”, a spus Ionuț Vulpescu. 

Ce propune PSD. Care e mesajul

Ionuț Vulpescu a transmis că mesajul PSD este unul de mobilizare, responsabilitate și prezență masivă la vot, pentru a obține legitimitate și a câștiga alegerile. Scopul este formarea unui guvern în jurul PSD, care să asigure stabilitate, predictibilitate și speranță pentru un parcurs democratic și euroatlantic al țării.

„În final, este un mesaj de mobiliare, de responsabilitate, de prezență masivă la vot pentru că nu poți câștiga decât printr-un număr masiv de oameni, e nevoie de legitimitate, e nevoie de un scor care să permită partidului să se facă guvernarea în jurul PSD.

Noi asta ne dorim: câștigarea alegerilor și președintele României, indiferent care va fi acela, va fi obligat prin Constituției să cheme, atunci când vor fi consultări, partidul care câștigă alegerile, și atunci noi trebuie să fim cei care vor fi chemați, și în jurul PSD să se construiască un Guvern care să asigure stabilitate, predictibilitate și speranța oamenilor raționali din această țară că, în urmă cu 35 de ani, la Timișoara, la București și în alte țări, niște oameni au murit pentru un parcurs democratic și euroatlantic al acestei țări.”, a spus Ionuț Vulpescu. 

Youtube video image

Partidul Social Democrat - PSD, CMF 11240017

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel