Televiziunile româneşti scot „artileria” pentru programele din perioada Crăciunului. Antena o readuce în prim plan pe Mihaela Rădulescu, iar Pro TV vine cu un program special marca Serviciul Român de Comedie.
Pro TV, special cu Serviciul Român de Comedie
Serviciul Român de Comedie a pregatătit o ediţie specială pe care o va difuza în această seară, de la 20.30. Elena Udrea, Silviu Prigoană şi Corneliu Vadim Tudor vor face cadouri emisiunii. Reporterii Serviciului Român de Comedie merg în vizită la Elena Udrea, căreia îi vor dărui o pereche de pantofi sport în schimbul pantofilor ei cu toc. Apoi, trec pe la Silviu Prigoană, care va dărui echipei SRC un binoclu şi, în final, ajung la C.V. Tudor, care le va oferi cărţi cu autograf dupa ce primeşte din partea echipei o sticlă de vin unguresc.
Pro Tv va scoate din joben şi unul dintre cele mai apreciate filme de Oscar: Incredibila poveste a lui Benjamin Button.
Mihaela Rădulescu, Între prieteni la Antena 1
Mihaela Rădulescu revine la Antena 1 pentru emisiunea Între prieteni, o ediţie specială de Crăciun. Invitaţii vor deveni protagoniştii unor numere de magie şi vor pune în scenă momente umoristice. Printre aceştia se numără Monica Anghel, Marcel Pavel, Marius Florea Vizante, Adriana Trandafir, Cornelia şi Lupu Rednic, Rică Răducanu, Maria Dragomiroiu, Akcent, CRBL, Alex şi Mandinga. Antena 1 va avea marţi, 27 decembrie şi o ediţie specială a emisiunii Plasa de stele, o trecere în revistă a farselor anului.
TVR 1, 55 de ani de istorie și finala de la ÎnTrecerea anilor
La TVR 1, zilele de 24, 25 şi 26 decembrie vor fi dedicate celor 55 de ani pe care Televiziunea Română îi împlineşte în luna decembrie.
Programe speciale la TVR:
55 de ani de sport în 55 de minute.
Momente de aur din istoria festivalurilor Cerbul de Aur şi Eurovision cu Liana Stanciu.
Marian Olaianos va prezenta cele mai bune momente ale echipei naţionale de fotbal a României şi cele mai bune momente ale echipelor de club.
TVR 1 şi TVR HD transmit sâmbătă seară, de la ora 21.00, marea finală a celui de-al treilea sezon al emisiunii ÎnTrecerea anilor.
Duminică, TVR 1 prezintă 55 de ani de folclor la TVR.
Iuliana Marciuc face o incursiune în istoria umorului la TVR în emisiunea Înainte şi după Toma, o producţie despre vedetele care au realizat de-a lungul timpului scheciuri celebre la TVR.
Trupa Distractis are duminică, de la 21.00 un program special dedicat lui Moş Crăciun.
TVR 2, în direct de la Vatican
TVR 2 transmite ediţii speciale cu transmisiuni directe de la Vatican. Sâmbătă noaptea, în Ajunul sau Vigilia Crăciunului, TVR 2 transmite Sfânta Liturghie a Nopţii Sfinte celebrate de Papa Benedict al XVI-lea. A doua zi, duminică, 25 decembrie, Papa va pronunţa Mesajul de Crăciun.
Emisiuni de colinde pe TVR 3
Şi TVR 3 va avea programe speciale, având ca temă Naşterea Domnului – emisiuni de colinde (Colindul minorităţilor, Colinde internaţionale, Colindele Ardealului, Colinde cu corul Byzantion, Colinde cu corul Cantores Amicitiae), transmisiuni în direct ale slujbelor religioase oficiate în diverse oraşe ale ţării, documentare despre semnificaţia şi valorile Crăciunului, dezbateri, filme tematice şi spectacole (Colindar, cu Paula Seling, Concerto di Natale, Concert Costel Busuioc).
Concert de pian la TVR Cultural
În ajunul Crăciunului, TVR Cultural va difuza Despre documentar… încă ceva în plus, două filme documentare despre obiceiurile şi tradiţiile sărbătorilor de iarnă din diferite regiuni ale ţării (vineri, 23 decembrie, de la ora 20.00). Duminică, 25 decembrie, de la ora 16.20, TVR Cultural difuzează concertul extraordinar susţinut de pianistul Havasi pe scena Sălii Palatului din Bucureşti.
“Mesele întinse ale politicienilor” la TVR Info
TVR Info va avea în perioada Crăciunului emisiuni despre tradiţiile legate de sărbătoarea Naşterii Domnului, în ţară şi peste hotare, şi documentare despre personalităţi din cinematografie sau „mesele întinse ale politicienilor”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News