Ce riscă Ponta dacă DNA dispune începerea urmăririi penale în cazul său

Ponta ingandurat
Ponta ingandurat
Alegeri prezidentiale 2024

Procurorii ar putea dispune începerea urmăririi penale a premierului Victor Ponta, în două cazuri - pentru plagiat și pentru OUG privind ASF, unde anchetatorii au cerut deja avizul de începere a urmăririi penale în cazul fostului ministru al Finanțelor, Daniel Chițoiu.Acuzele de plagiatMagistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție vor judeca luni, 3 martie, contestarea NUP-ului pe care l-a primit premierul Victor Ponta în cazul acuzelor de plagiat ce i se aduc. Soluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) a fost contestată de către Adrian Răzvan Papahagi, George Mihail Neamţu şi Augustin Minel Ofiţeru la Curtea Supremă, care este ultima cale de atac faţă de rezoluţia procurorilor. Avocatul Lucian Bolcaș opinează că Victor Ponta nu are de ce să se teamă în acest dosar, pentru că faptele de care este acuzat s-au prescris, dat fiind că au trecut 11 ani de atunci.Ordonanța de Urgență privind ASFAnchetatorii ar putea cere avizul de începere a urmăririi penale și a lui Victor Ponta, în condițiile în care DNA solicită acest aviz pentru fostul ministru al Finanțelor, Daniel Chițoiu, care a semnat OUG. Pe lângă Chițoiu însă, și primul-ministru a semnat actul respectiv, fapt ce a dus la zvonuri conform cărora adevărata miză a acestui dosar este chiar Victor Ponta.Ce poate pierde Ponta dacă se începe urmărirea penală în cazul săuSingurele prejudicii pe care le-ar avea Victor Ponta în cazul în care se dispune începerea urmăririi penale pe numele său sunt cele de imagine, în perspectiva alegerilor și a votului de marți din Parlament, întrucât pe plan administrativ primul-ministru nu poate avea de suferit în această eventualitate. Avocatul Lucian Bolcaș a comentat pentru DC News posibilitatea ca președintele Traian Băsescu să îl suspende pe Victor Ponta dacă se începe urmărirea penală în cazul liderului Guvernului: "Am un text constituțional care spune că președintele nu îl poate demite pe primul-ministru. Nici nu îl poate suspenda pe primul-ministru, doar pe miniștri". Cât despre dosarul ASF, Lucian Bolcaș ne-a declarat: "Există o zbatere furibundă la ora actuală pentru a se compromite tot ce ține de guvernarea USD și de guvernarea PSD, în special. Această zbatere demonstrează în primul rând, prin mijloacele pe care le folosește, incapacitatea politică a adversarilor acestui Guvern, care folosesc mijloace din afara perimetrului luptei politice, așa cum s-au folosit și în anii '45 ai secolului trecut împotriva adversarilor lor politici. Pe de altă parte, demonstrează o mare slăbiciune a acestor campanii anti-PSD, care n-au pe ce să se bazeze, decât pe încercarea de a induce teamă în rândurile PSD-iștilor. Cea mai bună dovadă este că DNA-ul, trecând peste orice fel de protocol al relațiilor instituționale, a cerut Parlamentului direct anumite acte, care de altfel sunt publice, tocmai pentru a demonstra că forța sa este superioară forței Parlamentului. Dacă există într-o țară o forță superioară Parlamentului, acea țară nu este democratică".  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel