Proiectul de Lege referitor la infrastructurile informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G a primit avizul guvernului și va fi dezbătut în regim de urgență în Parlament.
Termenul prevăzut pentru depunerea amendamentelor și cel pentru depunerea raportului, nu oferă un interval îndeajuns de lung pentru alinierea proiectului la cerințele UE.
România trebuie să informeze Comisia Europeană cu privire la proiectul de lege privind tehnologia 5G, în conformitate cu procedura TRIS din Directiva (UE) 2015/1535, prin care statele membre trebuie să anunţe Comisia cu privire la orice proiect de lege ce conţine reglementări tehnice, înainte de adoptarea acestuia. Directiva prevede că orice proiect de lege tehnic sau care are implicații asupra economiei și dezvoltării unui stat membru trebuie să fie notificat către DG Grow.
Nerespectarea acestui lucru poate face ca legea să NU FIE ÎN VIGOARE, chiar dacă a fost adoptată în Parlament. Consiliul European solicită UE şi statelor membre să valorifice pe deplin setul de instrumente pentru securitatea cibernetică a reţelelor 5G adoptat la 29 ianuarie 2020 şi, în special, să aplice restricţiile relevante asupra furnizorilor care prezintă risc ridicat pentru activele de bază definite ca fiind esenţiale şi sensibile în evaluările coordonate ale riscurilor la nivelul UE. Consiliul European subliniază că potențialii furnizori de tehnologie 5G trebuie evaluați pe baza unor criterii obiective comune.
Pentru a fi suverană din punct de vedere digital, UE trebuie să construiască o piață unică cu adevărat digitală și să își consolideze capacitatea de a-și defini propriile norme, de a face alegeri tehnologice autonome și de a dezvolta și implementa capacități și infrastructuri digitale strategice. “UE va rămâne deschisă tuturor întreprinderilor care respectă normele și standardele europene.
Dezvoltarea digitală trebuie să ne garanteze valorile, securitatea și drepturile fundamentale și să fie echilibrată din punct de vedere social. O astfel de abordare centrată pe factorul uman va spori atractivitatea modelului european”.
Directiva UE 2015/1535 a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene din 9 septembrie 2015 se referă la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale. Directiva a fost creată pentru promovarea bunei funcționări a pieței interne unde trebuie asigurată transparența cu privire la inițiativele naționale având ca scop stabilirea reglementărilor tehnice.
Autorităţile europene susţin că este esențial pentru Comisie să dețină informațiile necesare înaintea adoptării reglementărilor tehnice.
“În consecință, statele membre, cărora li se cere să susțină realizarea obiectivului său în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul UE), trebuie să notifice proiectele pe care le au în domeniul reglementărilor tehnice”, potrivit Directivei.
Toate statele membre trebuie să fie informate cu privire la reglementările tehnice preconizate de către orice alt stat membru. Proiectul de lege privind tehnologia 5G prevede că solicitarea pentru obţinerea autorizării se depune de către producător la MTIC, iar ulterior aceasta se transmite la CSAT. Solicitarea constă într-o scrisoare de intenţie semnată de reprezentantul legal al producătorului, însoţită de: date de identificare, inclusiv datele reprezentanţilor legali şi limitele împuternicirii acordate; structura de acţionariat a producătorului şi a grupului de societăţi din care face parte, inclusiv informaţii detaliate privind societatea-mamă; o declaraţie pe proprie răspundere care să ateste că producătorul îndeplineşte cumulativ o serie de condiţii (nu se află sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent; are o structură transparentă a acţionariatului; nu are cunoştinţă de un istoric de conduită corporativă neetică; se supune unui sistem juridic care impune practici corporative transparente).
În acest context, impunerea unei transparențe în procedura de adoptare a unor reglementări tehnice interne este necesară pentru promovarea bunei funcționări a pieței interne europene. Scopul avut în vedere de acest act normativ este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor pe piața europeană, eliminând orice măsuri sau reglementări interne care ar reprezenta, în fapt, restricții asupra circulației mărfurilor sau măsuri cu efect echivalent.
Omisiunea notificării Comisiei Europene cu privire la un proiect de reglementare tehnică, potrivit procedurii impuse de Directiva (UE) 2015/1535, va atrage după sine o inaplicabilitate a dispoziției naționale pentru persoanele fizicie sau juridice private în instanțele naționale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu