Ion Cristoiu anticipează într-un editorial scris pentru Evz și publicat marți, că Uniunea Social Liberală îi pregătește președintelui Traian Băsescu rolul ”dușmanului de clasă” din perioada comunistă. La fel ca în acele vremuri, jurnalistul spune că social-liberalii îl vor folosi pe șeful statului pentru a-și justifica dezastrul guvernării.
Editorialistul își începe teza printr-o constatare, aceea că Victor Ponta nu reușește să depășească blocajul politicianului de opoziție. În viziunea d-lui Cristoiu, din pricina unei guvernări haotice, unul dintre obiectivele premierului Victor Ponta va fi acela de a da vina pe inamicul său politic, Traian Băsescu.
”Copleşitoarea majoritate a USL va fi umbră pe pînza vremii în condiţiile unei guvernări haotice, lipsite de repere programatice, de obiective urmărite cu hărnicie. În aceste condiţii, una dintre preocupările de esenţă ale politicianului Victor Ponta va fi cea de a arunca responsabilitatea dezastrului pe seama lui Traian Băsescu. În alte vremi ar fi transferat-o pe umerii Opoziţiei. După scrutinul din 9 decembrie 2012 ar fi o glumă să vorbim de Opoziţie parlamentară”, scrie jurnalistul.
Un prim semnal al acestei ipoteze este reprezentat, în opinia editorialistului, de episodul taxelor locale, unde prim-ministrul l-a făcut responsabil de ”bâlbâială” pe șeful statului. Asta a reprezentat, de asemenea, și ”călcarea în picioare” a Pactului de Coabitare dintre cei doi. Ion Cristoiu spune că un alt exemplu pentru teza sa este și cazul greșelii INS în legătură cu PIB-ul pe 2011.
”Pentru ca Traian Băsescu să fie folosit ca principalul responsabil pentru catastrofele guvernării e nevoie ca românilor să li se reamintească în permanenţă că Traian Băsescu există, că are puteri uriaşe şi, exploatîndu-le, unelteşte împotriva regimului de democraţie populară al USL”, explică editorialistul.
Un ajutor îl primește premierul și de la unele televiziuni, consideră dl. Cristoiu, care au misiunea de a arăta că Traian Băsescu ”trăiește și conspiră împotriva Guvernării Ponta”.
Dând exemplul duşmanului de clasă ”folosit de comuniştii lui Dej pentru a justifica dezastrul regimului de democraţie populară”, Ion Cristoiu conchide că ”un asemenea rol îi pregătește USL lui Traian Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu