Autoritățile franceze au făcut o descoperire surprinzătoare în locuința celebrului actor Alain Delon, drept pentru care acesta va fi supus unei anchete pentru a se determina originea obiectelor în cauză.
Publicitate
Descoperire șocantă la reședința celebrului actor Alain Delon! Într-o intervenție ad-hoc, autoritățile au descins în locuința actorului unde au găsit nu mai puțin de 72 de arme de foc, cu toate că acesta nu deține permis de port-armă pentru nici măcar una dintre ele. Situația devine și mai tensionată odată cu deteriorarea stării de sănătate a actorului francez și cu escaladarea unui război mediatic între copiii săi.
Potrivit Le Monde, reședința lui Alain Delon se află la aproximativ 135 de kilometri sud de Paris, iar descoperirea armelor nu a fost singura surpriză. În urma perchezițiilor, polițiștii au identificat și o cantitate impresionantă de peste 3.000 de cartușe, dar și un poligon de tragere, detalii care vor face obiectul unei noi anchete.
Încă de la începutul acestui an, fanii lui Delon au primit vești proaste. Un document medical a dezvăluit o realitate cel puțin îngrijorătoare: actorul a fost descris de către medici ca fiind "extrem de fragil și slăbit, atât din punct de vedere fizic cât și psihologic". În plus, s-a constatat că nu mai are discernământ și, ca atare, poate recurge la un act de suicid dacă nu este supravegheat în permanență.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu