Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor din anul 2024 vor reprezenta un subiect de studiu pentru specialiștii din domeniul climei din întreaga lume.
Anul 2024 a excelat în ceea ce privește temperaturile ridicate și absența precipitațiilor, chiar în România fiind consemnate în această vară perioade cu mai multe zile consecutive de cod roșu de caniculă pe suprafețe extinse din țară și o lipsă a ploilor inclusiv în zonele de munte. Dar nu doar vara a fost ieșită din comun, deoarece în primăvară, luna martie a fost cea mai caldă lună martie înregistrată vreodată.
Deși anul acesta se înscrie într-o serie de ani care au doborât recorduri de temperatură, 2024 va fi probabil subiect de studiu pentru specialiștii din domeniul climei, datorită extremelor care îl vor face, cel mai probabil, cel mai călduros an de când se fac măsurători meteorologice.
Florinela Georgescu, directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie, a vorbit, în cadrul unui interviu exclusiv la DC News, despre acest subiect.
„Începe un nou an agricol în septembrie, după un an extrem de secetos“, a zis jurnalistul Val Vâlcu.
„Seceta este puternică sau extremă în mare parte a țării și puțin probabil să se remedieze această situație în următoarea lună. Nu este un an ieșit din context, pentru că în acest secol, din 2000 și până acum, am înregistrat un lung șir de ani secetoși.
Ceea ce s-a întâmplat în acest an, cu siguranță va fi analizat cu mare atenție și nu numai de noi, ci de specialiștii în climatologie din întreaga lume, pentru că toată jumătatea de est a continentului a fost foarte mult afectată de temperaturile foarte ridicate și de lipsa de precipitații“, a precizat, la DC News, Florinela Georgescu.
În cadrul aceluiași interviu, Florinela Georgescu a mai precizat că vara anului 2024 va fi, de asemenea, cea mai călduroasă vară de când se fac măsurători meteorologice în România.
„Este finalul verii calendaristice, dar nu înseamnă că s-a încheiat și vara din punct de vedere meteorologic. Așa cum am mai spus și anii trecuți, luna septembrie are tendința de a se transforma în ultima lună de vară. Din ce în ce mai frecvent întâlnim perioade cu temperaturi ridicate în septembrie. Anul trecut am avut și în octombrie zile cu temperaturi foarte ridicate.
Încheiem probabil cea mai caldă vară din istoria măsurătorilor, care o depășește pe cea de anul trecut, care a fost a 3-a. Avem deja foarte multe recorduri și lunile iunie și iulie au fost cele mai calde, iar august va fi și ea probabil cea mai caldă“, a precizat directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie.
Luna iulie a fost cea mai călduroasă lună iunie din istorie, a afirmat serviciul Uniunii Europene pentru monitorizarea schimbărilor climatice, continuând astfel seria de temperaturi excepţionale care, potrivit unor cercetători, ar putea face ca 2024 să devină cel mai fierbinte an întregistrat vreodată, a informat, recent Reuters și Agerpres.
Fiecare lună începând cu iunie 2023 - 13 luni consecutiv - a fost cea mai călduroasă de la începutul înregistrărilor meteorologice în comparaţie cu luna corespunzătoare din anii precedenţi, a precizat Serviciul Copernicus privind schimbările climatice (C3S) al Uniunii Europene într-un buletin lunar.
Cele mai recente date sugerează că 2024 ar putea devansa 2023 şi ar putea deveni cel mai fierbinte an de la începutul înregistrărilor după ce schimbările climatice provocate de activitatea umană, precum şi fenomenul meteo natural El Nino au urcat temperaturile până la maxime record în primele luni ale anului, au precizat unii oameni de ştiinţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu