Numeroşi creştini ortodocşi din România au participat, pentru prima oară după două luni, la Sfintele Slujbe.
Mai exact, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către preoți în fața bisericilor. Credincioșii au luat parte la slujbă, respectând instrucțiunile autorităților.
Acest lucru s-a întâmplat și la Catedrala Ortodoxă din centrul Clujului. Atmosfera a fost una divină. A participat un număr mare de credincioși care au așteptat mai mult ca niciodată să ia parte la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Se anunța ploaie, dar oamenii au venit.
Slujba a decurs în cele mai bune condiții, neînregistrându-se incidente sau provocări. Spun acest lucru deoarece acum două luni, ultima slujbă săvârșită în fața Catedralei a iscat un mare scandal public din cauza unor instigatori, care și-au dat arama pe față cu afirmații ce, surpriză, nici până astăzi nu s-au dovedit. Dar ce mai contează...
Arc peste timp, la două luni distanță, probabil de rușine, provocatorii au lipsit sau au fost prezenți doar pentru câteva minute. Unii au făcut o poză de la depărtare și au plecat cu coada între picioare fugind ca cineva de tămâie instrumentând următorul atac împotriva bisericii.
Practic, asta e știrea zilei! Nu a fost niciun scandal!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu