Decizia de eliberarea condiționată a fostului președinte al PSD, Adrian Năstase, este departe de a închide subiectul, în condițiile în care procurorii au înaintat recurs imediat la decizia instanței Judecătoriei Sectorului 4. De Ce News vă prezintă ce s-a judecat, marți în dosarul de eliberare condiționată a lui Adrian Năstase.
În cazul dosarului lui Adrian Năstase s-a judecat o propunere a Comisiei de eliberare condiţionată a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care a dat aviz favorabil eliberării lui Adrian Năstase la începutul lunii ianuarie.
În acest sens, pentru ca Adrian Năstase să poată fi eliberat condiționat trebuiau îndeplinite trei criterii:
- Adrian Năstase să fi executat două treimi din pedeapsă, unde aici au inrat și zilele care au fost scăzute în urma scrierii cărții "România la UE în contextul reglementărilor interne şi europene", care a fost ulterior publicată de o editură acreditată pe lângă Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior. De asemenea, Năstase a mai scris încă două cărți. Potrivit purtătorulul de cuvânt al ANP, Georgiana Gherman: "Pentru două zile de muncă, un deţinut câştigă o reducere de pedeapsă de trei zile. Ca urmare, pentru 30 de zile lucrate, un deţinut obţine o reducere de pedeapsă de 45 de zile".
În cazul primei lucrări care a fost luată în calcul la scăderea pedepsei, procurorul DNA a încercat să demonstreze că lucrarea nu este de domeniul științific și a încercat să ceară opinia unui for academic, lucru respins de instanță.
- Adrian Năstase să fi avut un comportament ireproșabil în perioada cât a fost închis, lucru unde nu i se poate găsi nicio fisură. În acest caz, avocatul Ion Cazacu a declarat că în penitenciar s-a încercat compromiterea lui Adrian Năstase prin atragerea acestuia să vorbească la telefon sau să acceseze Internetul pentru a posta mesajele pe blog. În fața instanței, avocatul a venit cu circa 5.000 de pagini de manuscris pentru a demonstra că Adrian Năstase a scris numai olograf, textele fiint transmise prin membri familiei sau prin avocați.
- Adrian Năstase să demonstreze că în perioada cât a stat în penitenciar a reușit să se îndrepte.
În aceste condiții, marți, magistrații Judecătoriei Sectorului 4 au judecat numai faptele lui Adrian Năstase din perioada cât a executat pedeapsa, nu și cele dinaintea încarcerării acestuia.
În cazul lui Năstase sentinţa finală va fi dată, cel mai probabil, în cursul săptămânii viitoare de Tribunalul Bucureşti, în funcţie de rapiditatea cu care Judecătoria îşi va motiva decizia pentru ca şi DNA să aibă fundamentul legal să îşi motiveze recursul. Dacă sentința Tribunalului București va fi una nefavorabilă, atunci o nouă cerere de eliberare condiționată va putea fi făcută de către Adrian Năstase peste circa 45 de zile și care va avea aceeași procedură ca ședința de marți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News