Ce să NU cauţi niciodată pe Google

Ni se recomandă să nu căutăm astfel de lucruri în Google dacă vrem să stăm departe de probleme / Foto: Pexels
Ni se recomandă să nu căutăm astfel de lucruri în Google dacă vrem să stăm departe de probleme / Foto: Pexels

Unii dintre noi sunt tentaţi să caute pe Google tot ce le trece prin minte, de la numele propriu până la curiozităţi din ştiinţă şi istorie, inclusiv informaţii "delicate" despre cum se fabică o bombă sau cum se simte o naştere naturală. Specialiştii ne spun de ce subiecte "fierbinţi" ar trebui să ne ferim atunci când suntem cu degetele deasupra tastaturii, ca să nu avem probleme cu legea sau să ne facem singuri rău.

Pe Internet poți găsi orice, de la lucruri interesante şi deopotrivă utile la rețete de prăjituri, trucuri de înfrumuseţare sau sfaturi despre cum să ai grijă de un animal de companie sau cum să construiești o casă. Tot ce-ţi doreşti să afli ai la un click distanţă. Google e cel mai la îndemână instrument de documentare. De cele mai multe ori, informațiile găsite sunt corecte, verificate și te pot scoate din încurcături. Uneori, însă, Google mai mult încurcă decât descurcă.

Iată doar câteva din informaţiile pe care ar fi mai bine să nu le cauți pe acest motor de căutare:

Informații medicale și diagnostice

În ultimii ani, s-a observat o tendință tot mai pronunțată a oamenilor de a se autodiagnostica. Internetul este plin de site-uri și forumuri de discuții pe teme de sănătate; puține dintre acestea sunt administrate de specialiști. De aceea, pentru a evita sperieturile și alarmele false sau, dimpotrivă, pentru a diagnostica orice boală din timp, este mai bine să te consulte un medic. Când ai anumite simptome, tentația de a le căuta pe Google este foarte mare. Noi te sfătuim, totuși, să mergi la un specialist, care te va consulta așa cum trebuie şi îţi va da un diagnostic avizat.

Propriul tău nume

Nu mai este niciun secret că în era Internetului intimitatea este pusă la mare încercare. Dacă îți cauți numele pe Google, s-ar putea să dai peste rezultate neplăcute: fotografii care nu-ți plac, informații învechite dar care au rămas stocate şi vizibile pentru toată lumea, conținut irelevant ori chiar ruşinos, de când erai mai tânăr şi mai puţin experimentat cu filtrele pentru postări pe reţelele de socializare. Toate acestea îți pot provoca neplăceri și, din păcate, este extrem de greu să obții ștergerea lor. Pentru a evita astfel de situații, trebuie să acorzi foarte mare atenție fiecărei fotografii sau informații pe care o postezi despre tine.

Informații despre naștere, operaţii sau extracţii dentare

Femei care urlă de durere, doctori care încearcă să le calmeze și eforturi supraomenești – aceasta este imaginea care ni s-a întipărit în minte despre naștere. Este o situație extrem de stresantă, chiar și în filme. Dacă vrei să ai un copil sau dacă ești însărcinată, e mai bine pentru liniștea ta să nu cauți pe Google informații prea grafice. Imaginile filmate la naștere au un impact emoțional foarte mare și pot chiar descuraja femeile să aibă copii. La fel se întâmplă şi cu unele proceduri medicale cum ar fi extracţiile dentare, operaţii premergătoare implanturilor dentare, banala operaţie de apendicită şi altele. Îţi vor rămâne în minte imagini "prea grafice" şi astfel se va instala panica care te va urmări la tot pasul atunci când te vei afla în apropierea medicilor. 

Orice informație cu tentă penală

Dacă nu vrei să ai probleme juridice, încearcă să eviți căutările care te-ar putea incrimina. Spre exemplu, chiar dacă o faci doar din curiozitate, evită căutările precum "cum se construiește o bombă", "cum să-ţi faci singur un bong" sau "cum se confecționează amfetaminele". Nu mai este un secret pentru nimeni că autoritățile urmăresc astfel de căutări, iar IP-ul tău ar putea apărea pe o listă neagră. Ca să nu te trezești acuzat sau suspectat pe nedrept, e mai bine să te abții de la astfel de căutări.

Informații care permit Google să te repereze şi să te identifice

Cu cât introduci mai multe informații personale despre tine, cu atât mai ușor le va fi celor de la Google să-ți creeze un profil. Cu ajutorul informațiilor disparate, algoritmii pot sorta datele a sute de mii de utilizatori și pot prezice o mulțime de lucruri despre tine. Computerele sunt capabile să lege profilurile digitale de adevărata noastră identitate, astfel că anonimitatea nu mai este de mult garantată. Ferește-te să furnizezi Google informații personale. Deși crezi că ele sunt irelevante, datele pot dezvălui despre tine mult mai multe decât crezi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel