Mare mi-a fost mirarea în primele mele zile în Italia când am observat diferența dintre modul românilor de a savura cafeaua și cel al italienilor. Noi, românii, comandăm o cafea, ne așezăm la o masă și începem să discutăm despre multe lucruri, în mare parte lucruri la care nu ne pricepem, dar nu aici voiam să ajung.
Italienii, în schimb, se așază rar la masă. Iar dacă se așază nu stau mai mult de 5 minute. Cafeaua trebuie băută atunci, pe loc, altfel își pierde din proprietăți. Mare atenție, să nu ceri niciodată cafea cu cine știe ce alte minunății, cum ar fi cafea cu cacao. O să fii expulzat.
Cappuccino cu frișcă? Doamne ferește, nu faceți cum am făcut eu. Eram chiar în prima zi, în aeroport, și pentru că am avut zborul pe timpul nopții am zis să nu beau cafea simplă, ci mai bine îmi comand un cappuccino cu frișcă, ține loc de mic dejun.
Ce a urmat a fost de poveste. Oamenii din spatele meu, cei care înțelegeau engleza, au început să râdă sau să șoșotească. Barista mă privea cu ochii larg deschiși, o sprânceană ridicată, nu știa dacă să plângă sau să râdă. Mi-au zis că n-au frișcă și m-au invitat să plec. Nu, nu mi-au oferit varianta de cappuccino clasic, ci efectiv m-au dat afară.
Cafeaua este artă pentru ei. Este ceva ce îi reprezintă și, dacă mă întrebați pe mine, au și de ce să se mândrească. Orice italian recunoaște o cafea bine făcută, iar cu timpul am învățat și eu acest mic secret pe care o să-l țin doar pentru mine. Și nu o să mai cer vreodată cappuccino cu frișcă, evident.
Decât să riști mai bine comanzi altceva
Ați văzut cu toții, sunt sigur, glumele legate de ananasul pe pizza. Ei, doamnelor, domnilor, nu faceți gluma asta în nicio regiune din Italia, în mod special în Napoli pentru că riscați o mână, un picior, un ochi, mă rog. Riscați!
Iar dacă vă place cu adevărat ananasul pe pizza - slavă Domnului că nu cunosc niciun astfel de om - recomandarea mea este să mâncați acea pizza doar acasă. Sunteți protejați, în acest fel, de privirile italienilor - priviri deloc plăcute, evident - și nici nu vă jignește nimeni. Știm cu toții că italienii au, poate, cel mai vast portofoliu de... cum să le numesc, că nu vreau să spun înjurături. De blesteme, uite, am găsit un termen mai potrivit.
Sunt însă și localuri unde poți mânca pizza cu ananas, dar trebuie să mănânci de unul singur într-o cameră mai îndepărtată de ceilalți clienți, ananasul ți-l pui personal pe pizza, iar la final plătești peste 100 de euro. Și nu, nu e glumă, vorbesc cât se poate de serios.
Cu ce? N-am înțeles cu ce doriți pastele
Atunci când mergeți la un prânz sau o cină și aveți poftă de paste carbonara, încercați să comandați pastele fără să specificați "sunt alea cu smântână, nu?". E ca și cum italienii ne-ar întreba pe noi românii dacă micii sunt ăia de se mănâncă cu tzatziki.
Și ce-mi plăcea mie când pățeam faze din acesta este că ospătarii nu se abțin din a-ți răspunde cu ceva sau să îți trimită săgeți în inimă doar cu privirea. Am primit un răspuns genial: "Nu avem, dom'le, smântână pentru că ni s-au terminat vacile acum două zile". E oricum imposibil să te superi pe ei, e atât de dulce limba italiană încât și jignirile îți fac bine la suflet.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
