Publicitate
Mulți tineri, aflați la început de drum și cu oportunități restrânse, optează pentru un loc de muncă la McDonald's, cel mai mare lanţ local de restaurante din România, cu peste 60 de unităţi.
Pentru început, un angajat câștigă în medie 1.000 de lei net (225 de euro) pe lună, salariul crescând cu circa 5% an de an pentru aceeaşi poziţie, spun surse apropiate companiei, citate de zf.ro.
“Sistemul este construit de aşa natură încât angajatul să avanseze după 1-2 ani, în cadrul McDonald’s fiind construită o organigramă foarte bine pusă la punct. Mulţi dintre cei care nu avansează aleg să plece”, susțin aceleași surse.
Cei care rămân însă în companie şi promovează pot ajunge în trei-patru ani să treacă prin toate etapele şi să ocupe poziţia de director de restaurant, poziţie remunerată cu până la 1.500 de euro lunar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu