Ce sărbătoresc ortodocșii, greco-catolicii și romano-catolicii azi, 19 octombrie

Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Astăzi, 19 octombrie, calendarul creștin aduce în prim-plan sărbătorirea mai multor sfinți, fiecare având o semnificație aparte pentru diferite confesiuni creștine. În tradiția ortodoxă, se face pomenirea Sfântului Proroc Ioil, cunoscut pentru profețiile sale despre pustiirea Ierusalimului, chemarea la post și rugăciune, dar și pentru prevestirea venirii Sfântului Duh și a Judecății de Apoi. Tot în această zi este cinstit și Sfântul Ioan de Rila, considerat ocrotitorul poporului bulgar, care a dus o viață ascetică în munții Rilei, unde și-a dedicat existența rugăciunii și ajutorării celor suferinzi. În calendarul greco-catolic și romano-catolic, pe lângă Sfântul Proroc Ioil, sunt pomeniți și alți sfinți importanți, precum Sfântul Paul al Crucii, fondatorul Ordinului Pasioniștilor, și Sfântul Ioan de Brébeuf, un misionar iezuit martirizat în timpul activității sale în America de Nord.

Sărbătorile de azi

1. Ortodoxe

  • Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix, Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila

2. Greco-catolice

  • Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var

3. Romano-catolice

  • Ss. Paul al Crucii, pr.; Ioan de Brébeuf, pr. şi îns., m.; Ioel, profet

Sfântul Proroc Ioil și Sfântul Ioan de Rila 

Sfântul Proroc Ioil este pomenit în calendarul creştin ortodox la 19 octombrie.

Sfântul Proroc Ioil a vieţuit mai înainte cu 800 de ani de naşterea Domnului Iisus Hristos. Numele lui înseamnă dragostea lui Dumnezeu, pârgă, sau începătură a lui Dumnezeu.

"El a proorocit despre pustiirea Ierusalimului şi a dat sfaturi pentru post, ca fiind cel mai bun mijloc prin care se face milostiv Dumnezeu. A mai proorocit şi pentru venirea Sfântului Duh peste tot trupul, precum şi pentru înfricoşata Judecată de apoi". (Vieţile Sfinţilor)

*Sfântul Ioan de Rila este cunoscut ca ocrotitor al poporului bulgar şi unul dintre cei mai reprezentativi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe Bulgare.

"A trăit în vremea împărăţiei iubitorului de Hristos, Petru, împăratul româno-bulgar, şi al împăratului grecesc Constantin Diogen, având părinţi dreptcredincioşi". (Vieţile Sfinţilor)

Sfântul Ioan a locuit vreme de şaizeci de ani, hrănindu-se numai cu buruieni, în pustiul Rilei, venind acolo şi "intrând într-un copac scorburos, petrecea în post, în rugăciune şi în lacrimi, rugându-se lui Dumnezeu neîncetat". (Vieţile Sfinţilor)

"Văzând Dumnezeu marea răbdare a lui Ioan, a poruncit ca în acel loc să crească mazăre şi cu aceasta s-a hrănit fericitul mulţi ani. Apoi, nişte păstori, văzându-l, au spus despre dânsul altor oameni şi au început oamenii a veni la dânsul, aducându-şi bolnavii lor şi câştigând sănătate cu sfintele lui rugăciuni. Vestea despre cuviosul Ioan s-a dus în tot pământul acela şi mulţi, râvnind la îmbunătăţita viaţă a sfântului, au vrut să locuiască cu dânsul. Au făcut biserică în peştera care era în apropiere, apoi au întemeiat mănăstire, având începător şi păstor pe cuviosul Ioan". (Vieţile Sfinţilor)

Ajungând la adânci bătrâneţi, Sfântul Ioan şi-a dat obştescul sfârşit cu pace şi a fost îngropat de ucenicii săi. Sfintele sale moaşte au fost dezgropate după un timp, aşezate la Sredsca, acolo unde s-a născut Sfântul, apoi după o vreme au ajuns la Târnovo, capitala celui de-al doilea Imperiu Bulgar (1185-1393), notează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel