Ce scrie presa internațională despre doctorul EROU de la Piatra Neamț

Parchetul General: 10 persoane, puse sub acuzare în cazul incendiului de la spitalul din Neamţ/Foto: Agerpres
Parchetul General: 10 persoane, puse sub acuzare în cazul incendiului de la spitalul din Neamţ/Foto: Agerpres

Incendiul de la Piatra Neamț de pe 14 noiembrie a avut rezonanțe puternice în lume, iar presa internațională a abordat subiectul cu accentul pe medicul Cătălin Denciu.

BBC a titrat „Doctorul «erou» al României a fost dus în Belgia pentru tratarea arsurilor severe”. Este vorba despre dr. Cătălin Denciu, care a fost calificat astfel de premierul Ludovic Orban.

„Șapte bărbați și trei femei, cu vârste cuprinse între 67 și 86 de ani, au murit în incendiu. Șase alți pacienți cu Covid-19 răniți în incendiu au fost transportați în alt spital din Iași. Dr. Denciu a fost transferat la spitalul militar Regina Astrid din Belgia, după ce a fost dus la București cu arsuri de gradele 2 și 3 pe 40% din suprafața corpului”, a transmis BBC despre evenimentul tragic.

„Incendiul de sâmbătă a fost cel mai mortal din 2015 încoace, când 65 de persoane au fost ucise după izbucnirea unui foc într-un club din București”, se arată în The Guardian, care a acoperit la rândul său subiectul cu accentul pe dr. Denciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel