2024 este un an electoral complet. Ar urma să fie patru rânduri de alegeri.
Jurnalistul Val Vâlcu a spus, pe surse, în emisiunea ”Nod în Papură” de sâmbătă, 4 februarie, că s-ar avea în plan comasarea alegerilor din 2024: ”Pot să spun pe surse, din interiorul partidelor, că se fac calcule pentru comasarea, într-o formulă sau alta, a alegerilor. Sunt totuși patru rânduri de alegeri, e greu. Curtea Constituțională a zis că unele nu pot fi comasate, nu ai voie să le amesteci”.
Vorbind despre alegerile europarlamentare, Alfred Bulai a precizat că vor fi primele, dar, amintind despre amânarea alegerilor locale, acesta a spus că ar trebui să fie în septembrie, nu în iunie. ”Cei de la putere vor fixa alegerile, pentru că așa e legea, după interesele lor. Alegerile europarlamentare sunt bătute în cuie. Ideea este dacă le cuplezi sau nu cu celelalte. Nu sunt atât de importante alegerile europarlamentare decât ca semnal. Celelalte, însă, au o problemă de genul următor: partidele mari, care nu au încredere în propriii primari, eșalonul din teritoriu, în general, militează pentru a le uni, localele cu generalele. Dacă le unești, te gândești că primarul trage pentru el și pentru partid la național, poate și pentru președinte. Pe de altă parte, alții mai înțelepți, cu vechime, spun: verificăm cum merge treaba la locale și apoi corijăm, pentru că, dacă ne luăm țeapă, ne luăm pe toată linia. E un risc”.
Jurnalistul Val Vâlcu a amintit de verificarea de la alegerile europarlamentare a PNL-ului, moment în care Alfred Bulai a spus că atunci a fost un ”eveniment dramatic”, referindu-se la arestarea lui Liviu Dragnea a doua zi după vot: ”A schimbat imaginea PSD-ului”, înarmând USR-ul care striga ”huo Dragnea”. ”Cei care luptă pentru candidaturi la prezidențiale, ar vrea să unească prezidențialele cu generalele, pentru că îi ajută. Dacă au un candidat bun, trage partidul după el. Cei care au candidat bun vor vrea să le unească, pentru că vor avea posibilitatea unei locomotive” mai consideră Alfred Bulai.
Vezi mai mult în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu