Ce se întâmplă cu apa în stomac. Răspunsul vine de la un nutriționist celebru

Medicul nutriționist Mihaela Bilic explică ce trebuie să faceți dacă vreți să mâncați mai puțin și să vă săturați mai repede.

„Afirmația conform căreia apa băută în timpul mesei ar dilua sucurile digestive este aberantă și fără suport științific. Stomacul nu are rol de digestie la nivelul lui se secretă suc gastric acid care sterilizează alimentele. Deci rolul lui este să omoare eventualii agenți patogeni (are acid clorhidric!!) introduși în stomac odată cu mâncarea.

Abia în intestin are loc digestia și absorția nutrienților și culmea este că alimentele sunt mai ușor de digerat atunci când sunt lichide.

Deci ce se întâmplă cu apa în stomac?

-dacă e băută pe burta goală în 1-2 minute părăsește stomacul, deci nu are cum să țină de foame

-dacă e băută în timpul mesei se amestecă cu alimentele solide și creează un fel de "ciorbă", care mărește senzația de sațietate, ajută la umplerea mai rapidă a stomacului și încetinește viteza lui de golire.

Încercați și voi să beți un pahar de apă în timpul mesei și veți constata că vă simțiți sătui cu mult mai puțină mâncare.

Precum ciorba, apă băută în timpul mesei are rolul să umple stomacul mai repede. Și cu cât e mai plin cu apă, cu atât va rămâne mai puțin loc pentru alte produse bogate în grăsime/zahăr/calorii. Deci rețeta cea mai simplă pentru slăbit este: 1 gură de mâncare, 2 guri de apă. Cât despre digestive, nicio grijă, organismul nostru știe și poate să digere până și pietre, cu sau fără adaos de apă", a scris pe Instagram medicul și nutriționistul Mihaela Bilic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel