EXCLUSIV  Ce se întâmplă cu certificatele de vaccinare, care au și cod QR, dar care nu au fost eliberate într-o țară din UE

Certificat verde
Certificat verde

Se vorbește peste tot de Certificatul verde UE. Ce se întâmplă cu certificatele de vaccinare, care au și cod QR, dar care nu au fost eliberate într-o țară din UE, în cazul de față Canada? Aceasta a fost întrebarea adresată de un cititor DC News. Iată răspunsul!

 ”Am dublă cetățenie română, și canadiană și am o nedumerire care încă nu mi-a fost clarificată, deși am trimis un mesaj și pe adresa guvernului, dar se pare că guvernul este ocupat cu orice altceva mai puțin cu nedumerirea mea.


Despre ce este vorba. Peste tot, în comunicate oficiale și în mass media, se vorbește de Certificatul verde UE. Ce se întâmplă cu certificatele de vaccinare, care au și cod QR, dar care nu au fost eliberate într-o țară din UE, în cazul de față Canada?


Soția va călători peste câteva zile în țară, pentru probleme care nu pot fi amânate. Are certificat de vaccinare completă (2 doze Pfizer) incluzând codul QR, eliberat în Canada, dar nu este certificat verde UE. 


Întrebarea mea este, s-ar putea lovi de ceva probleme, restricții etc. pentru că în diferite locuri, cei care solicită certificatul nu recunosc certificatele emise în alte țări dinafara UE? 


Este accesul nerestrictionat permis în România doar celor din UE?”, a fost întrebarea unui cititor DC News.

Iată răspunsul oficial:

”Articolul 14(1) Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19 pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Organizatorii/Operatorii economici care desfășoară activități potrivit prezentei anexe au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secțiunea „Verificare reguli interne“ din aplicația mobilă „Check DCC“ pentru verificarea autenticității, valabilității și integrității certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.

(3) În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, organizatorii/operatorii economici care desfășoară activități potrivit prezentei anexe au obligația de a verifica existența documentelor, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-CoV-2 a acestor persoane”, potrivit HG 1090/2021 cu modificările și completările ulterioare, anexa 3, articolul 14.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel