Varianta de premier a PNL în persoana lui Florin Cîţu nu a fost retrasă şi nu s-a discutat ca acesta să se retragă, potrivit unor surse politice.
Varianta de premier a PNL în persoana lui Florin Cîţu nu a fost retrasă şi nu s-a discutat ca acesta să se retragă, potrivit unor surse politice, citează Agerpres. Declarațiile vin după ce alte surse politice au spus astăzi că Ludovic Orban s-a autopropus premier, iar Florin Cîțu ar fi declarat că nu renunță la nominalizarea sa.
Conform surselor citate, preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, în cadrul întâlnirii de marţi cu liderii USR-PLUS, a prezentat o "variantă flexibilă pentru reluarea negocierilor pentru coaliţia de guvernare, respectiv aplicarea sistemului D'Hondt de 'trageri', în care PNL este cel care face prima opţiune". Aceleaşi surse susţin că în discuţiile de sâmbătă şi de duminică liderii USR-PLUS au enunţat explicit varianta preluării de către Ludovic Orban a funcţiei de premier, iar UDMR şi-a exprimat acordul de principiu.
"Practic, în urma discuţiilor de astăzi USR-PLUS trebuie să-şi exprime acordul cu formula propusă chiar de USR-PLUS, respectiv ceea ce a propus iniţial în discuţiile din week-end. Aplicând această soluţie, PNL va putea desemna premierul şi va avea a doua opţiune pentru conducerea celor Camere ale Parlamentului. Decizia asupra persoanelor care ocupă aceste poziţii aparţine PNL. Această formulă nu este supusă altor negocieri şi este condiţia pentru continuarea discuţiilor pe celelalte paliere", afirmă sursele citate.
Sursele menţionate arată că Ludovic Orban l-a propus pe Florin Cîţu pentru funcţia de premier din partea PNL.
"Varianta de premier în persoana lui Florin Cîţu nu a fost retrasă şi nu s-a discutat ca Florin Cîţu să se retragă.", mai susţin sursele.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, s-a întâlnit marţi cu preşedintele Klaus Iohannis. De asemenea, el a avut o întâlnire cu liderii USR PLUS şi UDMR, dar şi cu reprezentanţi ai minorităţilor naţionale din Parlament. Marţi seara, Orban a avut o întâlnire cu lideri ai PNL pe care i-a informat asupra discuţiilor avute în cursul zilei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News