Ce se întâmplă cu inflaţia. Isărescu: S-ar putea să aveţi o surpriză

Inflaţia în luna iunie este posibil să coboare sub 4%, conform datelor pe care Banca Naţională le are din piaţă, a declarat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă.

"Inflaţie galopantă nu va fi în România, pentru că suntem şi noi aici. Această declaraţie este mai mult decât un angajament, este o subliniere că ţara are bancă centrală. Dar, într-un mediu tumultuos, discuţiile pot să alunece în direcţia aceasta. Dar, încă o dată, Banca Centrală îşi face datoria în România şi nu vom avea inflaţie galopantă câtuşi de puţin. După câte vedeţi, noi discutăm de jumătăţi de procent, de procent. Maxim un procent a fost peste marginea de sus a ţintei noastre. Iar acum, dacă ar fi să spun ceva conform nu percepţiei, ci datelor pe care le avem noi din piaţă, s-ar putea să aveţi peste o săptămână o surpriză plăcută, adică inflaţia în luna iunie să coboare sub 4%. Şi atunci aproape că discuţiile acestea se vor mai calma", a afirmat Mugur Isărescu, întrebat de jurnalişti dacă vom avea inflaţie galopantă, adică o creştere de peste 10%.

Guvernatorul BNR a precizat că în România există un exces de cerere, care se duce în deficitul de cont curent, adică se importă mai mult.

"S-a stimulat prea mult consumul. Am spus acest lucru de repetate ori în ultimii doi ani de zile. (...) Există o diferenţă între percepţie şi realitate şi percepţia este că se duce cursul spre 5 lei pentru un euro şi el tinde să coboare spre 4,7 lei, pentru că avem intrări majore de capital, ceea ce s-ar putea să însemne că ecartul de dobândă este suficient de atractiv, iar această situaţie nu bucură neapărat banca centrală", a subliniat guvernatorul BNR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel