Află ce decizie a luat Tribunalul București cu privire la patronii stației GPL din Crevedia.
Tribunalul Bucureşti a admis, joi, cererea procurorilor de prelungire cu 30 de zile a arestului preventiv în cazul celor doi patroni ai staţiei GPL din Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă.
Decizia este definitivă.
Săptămâna trecută, un magistrat de la Judecătoria Sectorului 5 a stabilit că cei doi pot fi cercetaţi în arest la domiciliu, decizie contestată de Parchetul General.
Parchetul General a solicitat în instanţă prelungirea măsurii arestului preventiv, începând cu data de 5 noiembrie, aducând ca argumente faptul că a fost extinsă urmărirea penală faţă de Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă pentru neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, acuzaţii adăugate celei iniţiale de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă se află în arest din 6 septembrie.
"În dosarul privind incendiul izbucnit în data de 26 august 2023 în localitatea Crevedia din judeţul Dâmboviţa, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a dispus prin ordonanţă extinderea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 349 alin. 1 Cod penal, şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 350 alin. 1 şi 2 Cod penal, atât faţă de cele două persoane fizice, cât şi faţă de persoana juridică, faptele constând în aceea că nu au luat şi nu au respectat măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă prevăzute de H. G. nr. 1146/2006, Legea nr. 319/2006, H.G. nr. 1218/2006, deşi aveau îndatorirea de a lua aceste măsuri, creându-se un pericol iminent de producere a unui accident de muncă", spun procurorii.
În referatul cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive s-a reţinut că, pe o perioadă îndelungată de timp, de cel puţin 3 ani, în mod sistematic, cei doi patroni au promovat în cadrul societăţii o politică de funcţionare grefată pe încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL, toate efectuate în scop pecuniar, sfidând deciziile de ordin administrativ aplicate de autorităţile publice cu atribuţii de supraveghere şi control în materie şi abdicând în mod nepermis de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfăşurarea acestei activităţi), cât şi la consecinţele efectiv produse (6 persoane decedate, 55 persoane care prezintă leziuni corporale, 7 case distruse total, 82 distruse parţial, alte distrugeri materiale semnificative-autospeciale ale echipelor de intervenţie, echipamente de intervenţie, bunuri materiale ale cetăţenilor pe o rază de aproximativ 1,5 km).
Până în acest moment al urmăririi penale au fost audiate 158 de persoane vătămate. Dintre acestea, 132 de persoane s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 26.463.543 euro şi 615.535 lei, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News