Ce se întâmplă cu plafonarea prețului la energie. Ordonanța va fi dezbătută în Senat

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Noua ordonanţă de urgenţă privind plafonarea preţurilor la energie va fi discutată, mâine, în comisiile de specialitate din Senat.

Actul normativ aduce modificări în ceea ce priveşte nivelul de consum lunar de energie electrică până la care preţul va fi plafonat, potrivit Radio România Actualități.

Noua schemă de compensare și plafonare a prețului la energie care se aplică de la 1 septembrie a fost adoptată de Guvern. Potrivit documentului, nivelul de consum lunar până la care prețul va fi plafonat a fost redus la 255 kilowați oră în cazul energiei electrice.

Intenția Executivului este ca oamenii să încerce să facă economie în perioada care vine.

Astfel, clienții casnici vor achita: de la 0,68 la 0,80 de bani pentru un kilowatt dacă au un consum între 100 şi 255 de kilowați oră. La un consum de până la 300 de kilowați, diferența de la 255 este taxată la prețul din contract. În cazul gazelor naturale, ordonanța nu aduce modificări pentru consumatorii casnici.

Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a declarat că ordonanța va fi modificată în comisii dacă s-a omis ceva, dar schimbările se vor face cu acordul coaliției de guvernare: ”Vă spun că nu voi face amendamente și nu voi susține amendamente care nu sunt agreate în coaliție. Să reluăm discuția de la zero în Comisie nu poți să o faci; discuția se face pe un text de ordonanță cu un impact pe care doar guvernul ți-l poate furniza, cu o anvelopă bugetară pe care Ministerul de Finanțe a pus-o la dispoziția Guvernului. Acum, în Parlament, vom ține cont de toate aceste lucruri”.

Noua ordonanță a stârnit unele nemulțumiri din piață, în sensul că serviciile publice nu beneficiază de plafonarea și compensarea prețurilor la energie. Membrii coaliției de guvernare au dat asigurări că în comisii se vor face toate modificările necesare.

Citește și:

Lemnul de foc nu este o alternativă la gaz. Prețul a explodat față de 2021. Chiar și cu 40% mai scump

Lemnul de foc este mult mai scump acum decât anul trecut. Costurile pentru un metru cub de fag şi stejar au crescut cu peste 200 de lei în numai câteva luni. Tendinţa ascendentă se menţine şi pentru perioada următoare. Lemnul este folosit ca sursă alternativă de încălzire, în contextul exploziei preţurilor la gaze naturale şi curent electric, scrie Rador. Pe piaţa din Drobeta-Turnu Severin, preţul lemnului a crescut cu 40%. Regia de stat are preţuri accesibile, numai că nu poate acoperi cererea, acesta fiind motivul pentru care lemnul ajunge la cumpărători la tarife mult mai mari.

”Preţul este în jur de 260 de lei, până în jur de 300-320. Este vorba de lemn pe care Direcţia Silvică Mehedinţi îl are exploatat şi este depozitat pe marginea drumurilor forestiere”, a spus Sorin Nicolicioiu, directorul Direcţiei Silvice. 

”Romsilva are nişte preţuri afişate destul de convenabile, dar nu poate acoperi din cauză că sistemul birocratic de achiziţie a lemnului a creat în mare măsură criza asta. Lemn este destul în România, mai mult decât îşi imaginează persoanele care nu se pricep; nu prea are acces omul de rând la el”, afirmă Eugen Teleguţă, managerul unei firme private.

Prețurile la lemn nu sunt nici acestea prietenoase cu buzunarul românilor. La cât au ajuns?

”Cred că în jur de 600-650. E mare, mai ales că atunci când cumperi de pe stradă, de la cineva, nici nu prea ştii bine ce cumperi”, a mai spus Teleguță. 

Reprezentanţii Romsilva anunţă zilele acestea şi o majorare cu până la 7% a preţului lemnului.

Scumpirile la gaze au sărit de  70% în ultimul an

Gazele s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în condiţiile în care tarifele au fost mai mari cu 70,64% în luna august a acestui an faţă de august 2021, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică, citate de Agerpres.

În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ s-au aflat şi combustibilii, cu un avans al preţurilor de 31,48% în august 2022 faţă de august 2021, şi energia termică - plus 22,98%.

Alimentele care s-au scumpit cel mai mult în intervalul de referinţă au fost cartofii, cu creşteri de preţ de 54,34%, uleiul comestibil - 49,68% şi făina - 34,28%.

În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian - 33,91%, apă, canal salubritate - 21% şi transportul CFR - 20,92%. Serviciile de telefonie s-au ieftinit cu 0,94%, aceasta fiind şi sigura ieftinire în luna august din acest an faţă de august 2021.

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel