Ce se întâmplă cu programele RABLA.
Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, a vorbit despre programul RABLA Plus pentru DCNews.
”Anul acesta am ”beneficiat” de o diminuare la jumătate a primei de casare pentru mașinile electrice, printr-o Ordonanță a Ministerului de Finanțe. A fost redusă de la 10.000 de euro, la 5.000 de euro, fenomen care ne-a impactat. Când am deschis prima parte a sesiunii pentru programele RABLA din acest an, am observat că, pentru persoanele fizice, nu a mai fost un interes așa mare pentru achiziționarea de mașini electrice. Ne-a rămas o sumă de bani, destul de consistentă, undeva peste 360 de milioane de lei, alocată persoanelor fizice. Adică s-a cunoscut înjumătățirea primei de casare. Acum, noi am realocat acești bani care nu se consumau, iar pe 22 iulie am realocat banii pentru persoane juridice și Unități Administrativ Teritoriale și Instituții publice, pentru că acolo s-au consumat banii” a spus Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.
Laurențiu Neculaescu a anunțat că s-au consumat deja banii pentru instituțiile publice și că a rămas o ”mică sumă” de bani pentru persoane juridice dar încă se depun dosare.
”Aceasta a fost o etapă pentru a nu pierde cei 360 de milioane, dar mai avem prins în calendar Programul Rabla (Plus), care va porni pe 19 august, unde vom avea câte 100 de milioane pe fiecare categorie, pentru persoane fizice, pentru persoane juridice și pentru instituții publice” a mai precizat președintele AFM.
”Anul acesta, RABLA Clasic a fost continuu, de când l-am deschis. Pentru că n-am mai avut un buget atât de mare, l-am lăsat cu deschidere continuă, pentru că dorim să diminuăm bugetul la RABLA Clasic, și asta facem de câțiva ani de zile, și să-l mărim la RABLA Plus. Dorim să existe mașini cât mai puțin poluante” a explicat Laurențiu Neculaescu.
Administrația Fondului pentru Mediu este principala instituție care asigură suportul financiar pentru realizarea proiectelor și programelor pentru protecția mediului, constituită conform principiilor europene ”poluatorul plătește” și ”responsabilitatea producătorului”. Administrația Fondului pentru Mediu funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în coordonarea Ministerului Mediului.
În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate, arată AFM.
Cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, este de:
- 25.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta;
- 13.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP;
- 13.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.
Ecotichetul se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depășește suma de 70.000 euro, cu TVA inclus.
Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale beneficiază de ecotichet în cuantum de 120.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu