Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL, afirmă că dacă PSD va insista ca Sorin Grindeanu să rămână ministru al Transporturilor, atunci rotativa ministerială nu va mai avea loc. Totul a plecat de la afirmaţia secretarului general al PSD, Paul Stănescu, care a spus că doar rotativa premierului nu este negociabilă, dar că pe restul funcţiilor din Guvern pot avea loc discuţii.
"Vorbim de un protocol care înseamnă o coaliţie tripartită care s-au pus la masă și au înțeles că e nevoie să ia măsuri pentru a oferi stabilitate României. Conform protocolului, în mai va urma să existe o rocadă între PSD și PNL la nivel de prim-ministru, iar mai departe și între ministere. Dacă va exista înțelegere și înțelepciune și, de bună-voie și cu mult bun simţ, se va ajunge la concluzia că sunt miniștri care să facă un pas în spate și să vină alții, se va ajunge la un acord.
Nu se pune problema ieșirii de la guvernare (a PNL -n.r.). Știu că există o relație foarte bună între dl Ciolacu și dl Ciucă la nivel de președinți de partid. Când cei doi se vor pune la masă și vor stabili că acest protocol nu reprezintă "Tăblițele lui Moise" și că pot să existe schimbări benefice pentru partidele Coaliției, atunci se vor lua măsuri", a declarat Rareş Bogdan la Realitatea Plus miercuri.
Întrebat ce părere are despre opinia lui Paul Stănescu (VEZI AICI), Rareş Bogdan a spus că "nu comentez nici ce spune dl Zetea, nici dl Stănescu. Mi se pare nepotrivit să vorbim de un document parafat de 3 partide. Nu înțeleg de unde au pornit discuțiile, nici de unde a pornit demersul lui Stănescu.
Rotativa este peste 4 luni de zile. Până atunci România are de înfruntat o perioadă destul de dificilă, deci mi se pare cumva că am căuta un subiect care, de fapt, nu există. Ar fi pentru prima dată când partidele angrenate într-o coaliție hotărăsc ca după o perioadă să facă rocadă la nivel de premier.
PNL își va respecta cuvântul dat și toate documentele parafate și semnate. E o dovadă de maturitate și de echilibru. Dacă există miniștri care nu ating performanțele, trebuie scoși din guvern rapid. Nu consider că în Cabinetul Ciucă există miniștri foarte performanți, performanți, mai puțin performanți sau proști. Dacă ar fi miniștri mai puțin performanți, ar trebui scoși din guvern imediat".
"Am semnat un protocol, am intrat la guvernare împreună. PNL va respecta întocmai protocolul. Protocolul se respectă până la ultima virgulă. PNL va ceda Fondurile europene și Justiția și va primi poziția de vicepremier, ministerul Transporturilor, Ministerul de Finanțe și secretarul general al guvernului. Noi nu vom negocia nici măcar un punct. PNL nu va pune nici măcar piciorul lateral de la această chestiune.
Nu e problema mea ce au declarat Stănescu sau Ciolacu. În cazul în care colegii de guvernare doresc ca dl Grindeanu sau altcineva să rămână la Transporturi, dl Câciu sau alticineva să vină la Finanțe, atunci noi considerăm că nu se va face rotativa și dl Ciucă va rămâne premier.
Poziția mea, a lui Dan Motreanu, a Alinei Ghorgiu, a lui Gheorghe Falcă, a lui Vasile Blaga e asta.
Dorința noastră este să venim cu valoare în guvern astfel încât să aducem beneficii românilor. Intransigenţă pe protocol. E poziția mea. Nu voi vota altceva. Ne respectăm cuvântul dat și respectăm un document. Asta nu înseamnă că PNL nu va lua o altă hotărâre, deși mă îndoiesc că va face asta", a mai spus liberalul.
"Argumentul ăsta al continuităţii doar pe unele ministere unde se zice că s-a făcut performanţă nu se susţine. Gândiţi-vă că se va spune că am avut un premier performant. Dar asta nu înseamnă că am putea încălca protocolul şi nu am ceda funcţia de premier. Guvernul Ciucă a fost unul performant, asta o arată cifrele, iar în mai va exista această rocadă şi vom asigura continuitate şi performanţă pentru toate ministrele. Respectarea protocolului, această garanţie a înţelegerii între partide, trebuie aplicată cap coadă. Garanţia stabilităţii şi existenţei unei guvernări eficiente este tocmai acest protocol care ne-a oferit cadrul în care să evoluăm", a declarat şi Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, la DIGI24.
"Nu ştiu dacă e musai elementul de stabilitate acest protocol, dar dacă nu am fi avut nimic scris totul ar fi fost extrem de lax şi nu ar fi fost corect. Orice formă de înţelegere trebuie pusă pe hârtie, evident. Alternanţa o dorim, e normal să se întâmple. Eu cred că toate aceste lucruri vor fi depăşite în cel mai scurt timp, nu ţine nimeni cu dinţii de un anumit post, dar şi noi, şi probabil şi cei de la PNL, avem nişte oameni care au performat şi ar fi păcat să fie schimbaţi de pe portofoliile pe care le-au ocupat. Dacă nu se va ajunge la un anumitor numitor comun, eu nu sunt atât de radical precum prim-vicepreşedintele PNL, care a anunţat că dacă nu se întâmplă, îşi ia jucăriile şi pleacă. Eu cred că totul e de discutat, de negociat, că aşa e în politică.
Nu luăm în considerare ideea ca rotativa la nivelul premierului să nu se întâmple. Dacă, ferească Dumnezeu, nu se va întâmpla, cel mai probabil cred că poziţia corectă a PSD ar fi de a încerca să provocăm alegeri anticipate, pentru a avea o nouă imagine asupra a cum ar trebui să stea politica naţională în acest moment. Dar nu cred că se va ajunge aici, sunt oameni politici cu prea multă experienţă pentru a se crampona de o funcţie", a declarat Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu