Deputaţii au dat un vot favorabil, vineri, unui proiect de lege care are ca obiect de reglementare majorarea coeficienţilor pentru funcţiile de biochimist, biolog, chimist şi fizician, precum şi reformularea acestor funcţii corespunzător treptelor profesionale.
Actul normativ modifică anexa a II-a a Legii nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Au fost înregistrate 325 de voturi 'pentru', un vot 'împotrivă' şi o abţinere.
Potrivit proiectului, 'personalul din sistemul sanitar care ocupă funcţiile de farmacist, biolog, biochimist, chimist, fizician şi psiholog (...) beneficiază, începând cu data de 1 iulie 2020, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022', fiind astfel modificat faţă de forma adoptată de Senat, prin admiterea unui amendament propus de deputaţii Adrian Solomon şi Irinel Stativă.
Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 iulie 2020. Proiectul a fost susţinut de toate grupurile parlamentare, care au apreciat că acesta reprezintă o reparaţie morală, în contextul pandemiei de coronavirus, pentru toate categoriile profesionale care 'stau în linia întâi' pentru salvarea de vieţi.
'Biochimiştii, biologii şi chimiştii, precum şi farmaciştii şi psihologii, odată cu apariţia Legii salarizării unitare, au fost omişi de la plata de personal corespunzător nivelului studiilor, complexităţii muncii prestate. S-a ajuns astfel ca în acest moment un asistent medical de laborator clinic subordonat, conform fişei postului, să aibă un salariu mai mare decât un biochimist, biolog chimist care îl coordonează. În lupta cu noul coronavirus, farmaciştii, biologii, biochimiştii şi chimiştii constituie alături de medici şi personalul sanitar eroii nevăzuţi din prima linie, cei care fac testele pentru depistarea coronavirusului, care dau verdictul în această bătălie, cei care ne sunt aproape în farmacii', a declarat deputatul PNL Antoaneta Ioniţă.
Deputatul Cătălin Nechifor, de la grupul Pro Europa, a solicitat ca termenul de intrare în vigoare a legii să fie 1 iulie 2020. 'Această categorie a fost, din păcate, neglijată. E vorba despre cei care lucrează în compartimente medicale paraclinice şi pentru care legea în vigoare nu a prevăzut creşteri salariale. Pro România a venit la Senat cu un coeficient şi mai mare, nu s-a dorit. (...) E cumva grav ce spun, dar cred că suntem cu toţii conştienţi că o parte din aceşti oameni n-o să mai prindă majorarea salarială. La Suceava, Câmpulung Moldovenesc, la Fălticeni sunt oameni infectaţi inclusiv în zona de laborator', a menţionat Nechifor. Şi UDMR a susţinut acest proiect de lege, a anunţat deputatul Andrea Csep, care le-a mulţumit tuturor celor care luptă pentru sănătatea populaţiei.
'Trebuia să ajungem la acest moment de pandemie ca să ne ocupăm cu prioritate de salarizarea şi statutul celor din familia ocupaţională de funcţii bugetare din sănătate şi asistenţă socială, într-un moment în care dau dovadă de importanţa muncii pe care o prestează', a spus aceasta.
Liderul minorităţilor naţionale din Parlament, Varujan Pambuccian, a arătat la rândul său că a fost necesară o criză pentru a exista o reglementare uniformă la nivelul sectorului sanitar şi a propus extinderea unor astfel de prevederi şi pentru domeniul cercetării. 'Noi am propus încă de când a apărut prima versiune a grilei în Codul muncii ca toate aceste segmente care contribuie la sănătatea populaţiei să fie tratate la fel. Atunci, ce am propus noi nu a trecut. Am propus un proiect de lege care acum e în comisie şi e puţin mai extins faţă de ceea ce vedem astăzi, sper să fie discutat săptămâna viitoare şi luat în calcul ca un complement la ceea ce este acum. Trebuie să înţelegem faptul că, fără toată zona aceasta de biochimie, de chimie, sectorul sanitar nu se poate dezvolta în mod normal. (...) Sperăm ca acest proiect să nu fie o reparaţie formală', a spus Pambuccian, care a propus adoptarea celor două amendamente.
'E foarte important şi poate că învăţăm ceva - că lucrurile trebuie făcute corect, la timpul lor, nu acum, ca pompierii venim să ne arătăm recunoştinţa pentru cei care sunt împreună cu medicii în prima linie', a subliniat şi deputatul Petru Movilă PMP. Deputatul PSD Elena Dinu a afirmat că proiectul de lege va restabili echilibrul în echipa de profesionişti din laboratoarele de analize medicale din sistemul sanitar public, unde aproximativ două treimi dintre specialişti sunt biologi, biochimişti, chimişti. 'De asemenea, acest proiect va putea rezolva şi situaţia fizicienilor medicali din laboratoarele de imagistică medicală de înaltă performanţă (...), stimulându-i să rămână în sistemul medical public', a adăugat ea, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu