Ce se întâmplă dacă ești militar rus și fugi de război

foto ilustrativ freepik
foto ilustrativ freepik

Refuzul de a lupta pentru Rusia, în conflictul armat împotriva Ucrainei, nu este privit cu ”ochi calzi” de la Moscova. 

Tribunalul militar din oraşul siberian Tomsk a condamnat luni la şapte ani de închisoare un soldat rus care a dezertat de două ori din unitatea sa militară, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Conform instanţei, soldatul fusese înrolat în cadrul mobilizării parţiale a circa 300.000 de rezervişti decretate în septembrie anul trecut de preşedintele rus Vladimir Putin pentru a susţine efectivele angajate în războiul din Ucraina.

Soldatul, identificat de instanţă doar cu iniţiala K, şi al cărui nume ar fi Ivan Klester, potrivit Siberia.Realities (un proiect local al postului Radio Europa Liberă finanţat de SUA), şi-a părăsit prima dată unitatea la jumătatea lunii decembrie. El a fost prins pe 3 martie, iar mai târziu în acea lună a dezertat din nou, fiind apoi găsit de autorităţi în aprilie, citează Agerpres. 

Un alt soldat rus, care a dezertat de trei ori, a fost condamnat luna trecută la nouă ani de închisoare. El a pledat vinovat la proces, afirmând că avea nevoie să-şi îngrijească soţia bolnavă.

Preşedintele Putin a promulgat în septembrie o lege care înăspreşte pedepsele pentru infracţiuni precum dezertarea, insubordonarea sau producerea voluntară de pagube echipamentelor militare, dacă acestea sunt comise în situaţii de luptă sau în timpul mobilizării militare. Nu se ştie câţi soldaţi au fost de atunci condamnaţi în baza noii legi.

În ianuarie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat la rândul său o lege care înăspreşte pedepsele pentru militarii care nu execută ordinele sau dezertează, în contextul conflictului cu Rusia, lege criticată de apărătorii drepturilor omului. Militarii ucraineni riscă astfel până la 12 ani de închisoare pentru dezertare, până la 10 ani pentru insubordonare sau refuzul de a lupta şi până la şapte ani pentru ameninţarea unui superior.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel