Ce se întâmplă în creier când te îndrăgostești

Foto: Freepik
Foto: Freepik

De ce se zice că iubirea e ca un drog?

Se spune că dragostea este ca un drog, iar această afirmaţie nu e deloc departe de adevăr. Când te îndrăgostești, se activează aceeași zonă din creier care face ca o persoană care ia droguri să devină dependentă. Așadar, nu e de mirare că, la fel ca un dependent de droguri, și un om îndrăgostit este euforic, se concentrează mai greu, e absent şi complet absorbit de persoana iubită și își dorește să petreacă tot mai mult timp cu aceasta. Iată cum poate iubirea să-ți sucească mințile, la modul științific!

Oamenii de știință spun că, atunci când ne îndrăgostim, substanțele chimice asociate cu circuitul recompensei ne acaparează creierul, producând diverse răspunsuri fizice și emoționale: inima bate mai repede, ochii strălucesc, simțim că suntem inundați de pasiune, dar și de anxietate, potrivit Healthline.

S-a observat că nivelurile cortizolului, numit și „hormon al stresului‟, cresc la începutul unei relații romantice, pentru ca organismul să facă față situației în care este pus. Odată cu creșterea cortizolului, serotonina, un neurotransmițător responsabil, printre altele, cu starea de spirit și somnul, se epuizează. Nivelurile scăzute de serotonină înmulțesc speranțele și îngrijorările corelate cu noua relație și poate chiar dea insomnii.

Se eliberează hormonul fericirii

În același timp, crește nivelul de dopamină, acel „hormon al fericirii” asociat cu plăcerea și recompensa. De asemenea, în timpul actului sexual se eliberează oxitocina, „hormon al atașamentului” care adâncește sentimentele de atașament ale partenerilor unul față de altul și îi face pe cei doi să se simtă mai conectați.

De asemenea, s-a demonstrat că atunci când te ține de mână persoana pe care o iubești, îți scade tensiunea arterială şi dispare stresul. Se întâmplă pentru că funcția creierului se modifică. Unele cercetări arată că persoanele îndrăgostite, aflate în relații de cuplu fericite, au un nivel mai mare de dopamină. Acest lucru se traduce într-o viață mai lungă și o sănătate psihică mai bună.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel