Demisia Gabrielei Firea din funcţia de ministru al Familiei, dar şi suspendarea din funcţia de preşedinte al PSD Bucureşti, vin cu multe semne de întrebare. De ce nu a demisionat acum o săptămână? Iese Gabriela Firea definitiv din politică? Se scindează PSD după această demisie? La aceste întrebări a răspuns analistul politic Bogdan Chirieac.
Întrebat de ce vine acum demisia Gabrielei Firea şi nu când a pornit scandalul legat de azilele groazei din Ilfov, Bogdan Chirieac a spus, la Realitatea Plus, că "aceasta este întrebarea fundamentală. Dacă venea demisia acum o săptămână, nu mai exista acest scandal. Faptul că dna Firea a ieşit public şi a spus că totul este de fapt o înscenare la adresa sa, ca să nu mai candideze la Primăria Generală, a avut ca efect acest bulgăre de ură care s-a rostogolit şi s-a răsfrânt nu asupra persoanei sale, că acolo nu mai conta, ci asupra PSD-ului şi a Guvernului României.
Nu a demisionat până acum pentru că, în opinia mea, dânsa n-a dorit să demisioneze. Probabil că s-au făcut nişte calcule politice. Oricum, dânsa, din cea mai importantă funcţie pe care o deţinea, aceea de preşedinte a organizaţiei PSD Bucureşti, a anunţat că se suspendă pe perioadă limitată. Cei care sunt obişnuiţi cu viaţa de partid ştiu că funcţia de preşedinte de organizaţie este foarte importantă într-un partid. Acolo se distribuie funcţiile, acolo se face lista de parlamentari, în cea mai mare parte, acolo se pot discuta candidaturile la primăriile de sector din partea partidului.
În opinia mea, dna Firea nu părăseşte viaţa politică. Dimpotrivă, aşteaptă un moment bun pentru a reveni".
"În PSD, doamna Firea şi domnul Pandele sunt foarte puternici. Împreună! E un cuplu puternic, cu resurse practic nelimitate, ca să spun aşa. Dar aderenţă în partid nu au. Aderenţa în partid e în principal din partea secretarului general Paul Stănescu. Partidul nu va suferi deloc, ba dimpotrivă. Vor aştepta, că aici e marea luptă, să vadă dacă va rămâne preşedintele organizaţiei Bucureşti sau se va retrage din funcţie, şi atunci dna Firea iese din politică.
Mesajul dat de premierul Marcel Ciolacu arată că demisiile acestea nu sunt suficiente, dna Firea şi dl Budăi, şi că aşteaptă demisii de primari, de preşedinţi de Consilii Judeţene, de la DGASPC, etc. Chestiunea cu primarii mi se pare cea mai importantă. E o referinţă oare la dl Pandele? Sau e o referinţă mai largă, cum pare că este, inclusiv la primarul Ciucu, Clotilde Armand, Fritz, unde controale au arătat de asemenea azile unde bolnavii sufereau", a mai declarat Bogdan Chirieac.
"Cine ar trebui să îşi mai dea demisia? Au fost vehiculate numele lui Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, dar şi al Ralucăi Turcan, ministrul Culturii", a fost întrebat Bogdan Chirieac.
"Cred că la nivel central, nu vom mai asista şi la alte demisii. Presupusa vină a ministrului Rafila este difuză, doamna Turcan a semnat pentru înfiinţarea azilului, nu avea de unde să ştie ce va fi acolo. Mai ales că avem nevoie de azile de bătrâni, în care bătrânii să fie trataţi omeneşte, nu ca în Voluntari.
În privinţa demisiilor de nivel primar, iarăşi nu cred că va demisiona cineva. Nu o văd nici pe dna Clotilde Armand demisionând, nici pe dl Pandele, pentru că azilele nu erau corespunzătoare. În privinţa jocului politic în PSD, el se resetează doar dacă dna Firea, într-un fel sau altul, renunţă la conducerea organizaţiei Bucureşti. Atunci lucrurile se aşează, partidul va propune un alt candidat la Primăria Generală a Capitalei, ceea ce l-ar fragiliza enorm pe Nicuşor Dan. În sondaje, dna Firea avea un avantaj mare faţă de Nicuşor Dan, lucru care în campanie putea să dispară. Acum, un candidat puternic al PSD la primăria Generală l-ar arunca în neant pe Nicuşor Dan. Plus jocul de putere. Să ne gândim că toate alegerile sunt anul viitor şi fiecare partid vrea să fie unit, să fie coerent. Lucruri foarte grele, mai ales că partea cea mai grea îi rămâne tot lui Marcel Ciolacu, anume situaţia economică gravă în care se află România şi posibilele majorări de taxe, care nu vor bucura pe nimeni", a mai explicat analistul politic.
"În acest moment, ce scenarii vi se par cele mai plauzibile? Să rămână dna Firea în PSD şi să candideze la Primăria Capitalei? Să iasă din PSD şi să intre în PUSL? Dacă da, cu cine s-ar bate de la PSD la Primăria Capitalei? Se poate scinda PSD? Poate dna Firea să rupă o parte importantă din PSD, alături de soţul domniei sale?", a mai fost întrebat Bogdan Chirieac.
"Cred că sunt două scenarii principale. Dacă dna Firea rămâne în PSD şi va candida la Primăria Generală a Capitalei, lucrurile se aşează. Nu cred după acest scandal că dna Firea mai are vreo şansă la Primăria Generală, dar dânsa e bună pe comunicare, are şi resurse, poate reuşeşte să schimbe opinia generală.
Dacă nu mai candidează pentru funcţia de Primar General şi alege să rămână în Parlament, lucrurile vor fi privite altfel. Dar, repet, cea mai importantă este funcţia de preşedinte al organizaţiei Bucureşti. Unde dna Firea se suspendă pe perioadă limitată. Acum, sigur, la organizaţia PSD Bucureşti ar trebui să aibă loc alegeri, că au pierdut alegerile locale. Dar cei cu drept de vot acolo sunt oameni care au fost lângă dna Firea, şi nu cred că dacă au fost lângă dânsa şi au votat-o până acum, îşi vor schimba punctul de vedere şi ar vota pentru alt candidat din partea PSD.
(n.r. legat de ruperea PSD) Nu. Este exclus. Deci, dna Firea şi dl Pandele au o forţă importantă în PSD, dar e punctuală. E aplicată în zona Bucureşti-Ilfov, nu la nivel de partid. De altfel, de-a lungul timpului, au fost şi alte personalităţi mai importante care au încercat să rupă o parte din PSD şi toate s-au uscat, nu au mai crescut", a concluzionat Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu