Ce se pregătește împotriva Chinei. Cel mai grav scenariu - Document

Criza pandemiei ar putea să genereze un val de ostilitate internaţională împotriva Chinei. Cares este cel mai grav scenariu.

Alegeri prezidentiale 2024

Criza pandemiei ar putea să genereze un val de ostilitate internaţională împotriva Chinei, arată un raport al Administraţiei de la Beijing, oficiali care au vizualizat documentul avertizând, potrivit agenţiei Reuters, că, în cel mai grav scenariu, există riscul unui conflict cu Statele Unite, scrie Mediafax.

Raportul, prezentat recent de Ministerul Securităţii Statului liderilor de la Beijing, inclusiv preşedintelui Xi Jinping, avertizează că sentimentele internaţionale anti-China sunt la cel mai înalt nivel de la reprimarea protestelor din Piaţa Tiananmen, în 1989.

Ca reacţie la pandemia de coronavirus, China riscă să se confrunte cu un val de ostilitate dirijat de Statele Unite şi trebuie să fie pregătită pentru cel mai grav scenariu - o confruntare militară între cele două puteri mondiale, afirmă oficiali care au avut acces la raport, citaţi de agenţia de presă Reuters. Oficialii au preferat să păstreze anonimatul, dată fiind sensibilitatea situaţiei. Raportul a fost elaborat de Institutul chinez pentru Relaţii Internaţionale Contemporane (CICIR), o structură de analiză afiliată Ministerului chinez pentru Securitatea Statului.

Agenţia Reuters nu a accesat documentul, acesta fiind descris de persoane care cunosc concluziile. Nu este clar în ce măsură evaluarea de securitate reprezintă poziţiile liderilor politici din China. Institutul CICIR, care oferă consultanţă Administraţiei de la Beijing în materie de securitate şi politică externă, nu a făcut niciun comentariu pe tema raportului.

Relaţiile dintre China şi Statele Unite sunt în cel mai tensionat moment din ultimele decenii, în contextul accentuării lipsei de încredere şi a disensiunilor pe teme comerciale, tehnologice, al crizelor din Hong Kong şi Taiwan şi revendicărilor teritoriale din Marea Chinei de Sud, notează agenţia de presă Reuters.

Conform raportului, Statele Unite percep ascensiunea Chinei ca fiind o ameninţare economică şi de securitate, precum şi o provocare pentru democraţiile occidentale. De asemenea, raportul avertizează că Washingtonul ar încerca să afecteze poziţia Partidului Comunist, aflat la putere în China, prin subminarea încrederii publice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel