Ce se schimbă odată cu redeschiderea Catedralei Notre-Dame după incendiul devastator din 2019

Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Mobilier, vitralii, decoruri, toate se reînnoiesc în Catedrala Notre-Dame.

Mobilier cu design minimalist, veşminte liturgice colorate în stil mondrian şi artă contemporană - pentru asta a optat Catedrala Notre-Dame din Paris înainte de redeschiderea sa din 8 decembrie, informează Agerpres. Rezervările pentru vizite, care vor fi gratuite, se redeschid cu o săptămână înainte de această dată pe site-ul catedralei şi printr-o aplicaţie dedicată, potrivit diecezei, care va acorda prioritate vizitatorilor individuali, grupurile urmând să fie primite șase luni mai târziu. "Vom putea celebra credința creștină timp de șase luni și primi vizitatori din întreaga lume", a declarat entuziasmat arhiepiscopul de Paris, monseniorul Laurent Ulrich, prezentând "reamenajarea interioară" a catedralei vechi de peste 860 de ani, devastată de incendiul din 15 aprilie 2019.

Cu mai puţin de șase luni înainte de redeschidere, molozul şi dărâmăturile au fost înlocuite cu o nouă clădire care a readus strălucirea de altădată pe locul incendiului. Culorile vibrante ale decoraţiilor pictate ale capelelor ar trebui să se potrivească cu cele ale "celor șapte noi tapițerii comandate de la Mobilier național şi cu cele ale celor șase vitralii cu design contemporan care vor fi instalate ulterior", a explicat rectorul catedralei, monseniorul Olivier Ribadeau Dumas.

Un nou locaș, o nouă experiență

Se așteaptă ca cei 15 milioane de vizitatori anuali să aibă o "experiență culturală și spirituală puternică", a asigurat rectorul. Mobilierul nou, din bronz maro, complet stilizat, este încă în producție și va fi instalat în noiembrie. Va mai fi integrat un nou baptisteriu, un altar, un amvon, un scaun episcopal, scaune şi un tabernacol, toate concepute de Guillaume Bardet, dar și un "perete-relicvariu" contemporan din lemn de cedru şi pavele de sticlă. Preoții, arhiepiscopii, episcopii și diaconii vor purta veşminte liturgice concepute de Jean-Charles de Castelbajac, inspirate de crucea de aur din centrul catedralei, care a supraviețuit incendiului. Aceste veșminte vor avea motive geometrice colorate, amintind de Mondrian.

Dieceza, responsabilă de finanțarea reamenajării interioare, nu a dat publicității o cifră exactă pentru costuri. Cert este că s-au refăcut structurile din lemn, o mare parte din acoperişul din plumb, ornamentele, crucile aurite și marea orgă, a cărei reinstalare este aproape finalizată, toate confirmate ca fiind "în grafic".

Notre-Dame poate găzdui "2.500 de persoane simultan şi 40.000 pe zi pe 6.000 metri pătraţi, dublu faţă de (castelul) Versailles (între 20.000 şi 22.000 de persoane pe zi pe 65.000 - 70.000 metri pătraţi), în timp ce Luvrul primeşte 30.000 de vizitatori pe zi pe 210.000 metri pătraţi", a mai informat dieceza.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel