Ce se va întâmpla la trei cazuri noi la 1.000 de locuitori. Tătaru, ANUNȚ

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că se poate ajunge la carantinarea unui cartier sau a unei localități dacă sunt peste trei cazuri la 1.000 de locuitori.

„Sunt focare care trebuie urgentate în anchete epidemiologice și prin ordin de ministru mâine voi decide ca orice persoană care este depistată pozitiv, în spatele ei să se desfășoare o anchetă epidemiologică, directorul DSP să nominalizeze un epidemiolog sau un medic care să înceapă acea anchetă în maximum 12 ore, să definim tot ce înseamnă contacți, în măsura în care ei trebuie izolați la domiciliu, cei care sunt simptomatici să fie testați”, a spus ministrul Sănătății la Digi 24.

„De exemplu, în Vaslui, la testarea a 100 de angajați care lucrau la un abator de păsări, 59 au fost pozitivi. Sunt focare care se înâlnesc la unități medicale. Noi avem în studu foarte multe focare. În momentul în care vedem o creștere exagerată sau exponențială a numărului de cazuri într-o anumită zonă, noi avem și parametri. La 3 cazuri noi la mia de locuitori, se poate ajunge la carantinarea acelei zone, acelui cartier sau acelei localități”, a spus ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel