Patriarhul Kirill a făcut noi declarații halucinante despre rușii care vor fi trimiși la război în Ucraina.
Patriarhul Kirill al Rusiei le promite soldaților ruși care mor în Ucraina că vor fi iertați de toate păcatele, într-un nou mesaj video controversat în care pare că îi compară pe militarii Rusiei cu Iisus Hristos, scrie Ziarul de Iași.
"Biserica recunoaște că dacă cineva, mișcat de simțământul datoriei și de nevoia de a-și îndeplini jurământul, rămâne credincios chemării sale și îndeplinește ce îi cere datoria și dacă moare în timp ce își îndeplinește acea datorie, atunci el, fără nicio îndoială, comite un act echivalent sacrificiului", afirmă liderul Bisericii Ortodoxe Ruse.
"El se sacrifică pe sine pentru alții și, prin urmare, credem că acest sacrificiu îi spală toate păcatele pe care el le-a comis", afirmă Kirill, patriarhul Moscovei și al întregii Rusii.
Kirill a fost pe larg criticat de liderii religioși din întreaga lume din cauza declarațiilor sale de susținere a războiului declanșat de Vladimir Putin pe 24 februarie, patriarhul ecumenic Bartolomeu, liderul spiritual al creștinătății ortodoxe, mergând până într-acolo încât să îi sugereze să își "sacrifice tronul".
La începutul lunii mai de exemplu, patriarhul Kirill afirma că Rusia nu a atacat de fapt pe nimeni, o declarație la indigo cu cele ale altor lideri de la Moscova, precum ministrul de Externe Serghei Lavrov și purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov.
Și zilele trecute patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, i-a îndemnat pe ruși să nu se teamă de moarte, în timp Moscova mobilizează sute de mii de trupe de rezerviști pentru a lupta în Ucraina.
"Mergeți cu curaj să vă îndepliniți datoria militară. Și amintiți-vă că, dacă veți muri pentru țara voastră, veți fi cu Dumnezeu în împărăția, gloria și viața Sa veșnică", a declarat Kirill, citat de presa Nexta.
Patriarhul a susținut cu entuziasm invadarea Ucrainei de către Rusia, pe care o consideră un bastion împotriva unui Occident pe care îl denunță ca fiind decadent, scrie Al Jazeera.
Svetlana și fiica ei Carina, ambele foste rezidente în Herson, și-au părăsit casele și au ajuns la Zaporojie cu câteva ore înainte de începerea votului pentru a deveni parte a Rusiei.
"Ne-au spus că orașul nostru natal face parte din Rusia și că a fost eliberat", a spus Svetlana. "Aproximativ 70% dintre oameni sunt șomeri acolo. Mâncarea vine din Crimeea și trebuie să plătim în ruble".
Olexii, care a ajuns la Zaporojie împreună cu soția și fiul său, spune că referendumul este fals și că acum este momentul alegerii.
"Există oameni care cred cu adevărat că, dacă Luhansk se alătură Rusiei, viața va deveni mai bună și vor fi mai fericiți”, a spus el. „Sunt surprins pentru că cei mai mulți dintre ei au lucrat pentru companii ucrainene și așa și-au câștigat existența. Acum nu au nimic, dar sprijină Rusia", a spus el, conform Al Jazeera. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News