Programul "Prima Casă" se încheie în cel mult trei luni și va produce o schimbare pe piața imobiliară.
Se va ajunge o scădere a preţurilor apartamentelor situate în cartiere, se arată într-un studiu realizat de portalul HomeFinders.ro. Potrivit estimărilor, scăderea preţurilor raportate în euro, faţă de maximele medii de tranzacţionare din trimestrul al IV-lea 2008 şi până în trimestrul al II-lea din 2013, este cuprinsă între 55-60%.
În ultimul trimestru din 2013, se aşteaptă să apară un blocaj total al pieţei imobiliare din România în zonele în care cererea pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată este mult mai redusă, comparativ cu oferta disponibilă pe piaţă. Rezultatele cercetării arată că blocajul poate fi comparabil cu cel consemnat în perioada similară din 2008.
Conform calculelor Kiwi Finance, una dintre cele mai mari companii de brokeraj financiar, în moneda în care se încasează veniturile (lei, în majoritatea cazurilor), din cauza diferenţelor de dobândă între lei şi euro, la o rată similară cu cea a unui credit prin 'Prima Casă', se pot accesa 45.500 euro echivalent în lei faţă de 57.000 euro. În plus, avansul de care trebuie să dispună cumpărătorii este de 15% în comparaţie cu 5%, avansul minim necesar pentru achiziţie prin programul guvernamental.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu